Granituirea si actiunea in granituire in noul Cod civil

Granituirea reprezinta o operatiune de delimitare prin semne exterioare a doua proprietati vecine, ce apartin unor titlulari diferiti.

Daca intre acestia NU exista conflict, ea este o simpla operatiune materiala realizata prin acordul partilor.

In caz de conflict insa, prin actiunea in granituirte se urmareste determinarea, prin hotarare judecatoreasca, a limitelor dintre proprietati si stabilirea traseului real pe care trebuiie sa il urmeze titularul.

Este esential sa se faca diferenta dintre granituire, ca operatie materiala de delimitare, cu actiunea in granituire, ce intervine datorita unui conflict intre titularii proprietatilor invecinate.

“In noul Cod civil, actiunea in granituire isi gaseste reglementarea in art. 560, care prevede urmatoarele: “proprietarii terenurilor invecinate sunt obligati sa contribuie la granituire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzatoare, suportand, in mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta”.

Avand in vedere obiectul actiunii in granituire aceasta este cunoscuta si sub denumirea de “actiune in hotarnicie”.

Actiunea in granituire poate fi intentata in cazul inexistentei unei granite intre proprietatile funciare si, deopotriva, atunci cand exista semne de demaratie, dar acestea nu au fost stabilite prin acordul partilor ori prin hotarare judecatoreasca.

Actiunea in granituire poate fi formulata atat de catre proprietar cat si de catre titularul unui dezmembramant al dreptului de proprietate asupra fondului respectiv, precum si de simplul posesor. Prin urmare, aceasta actiune poate fi formulata impotriva proprietarului fondului vecin, a titularului unui alt drept real sau chiar a titularului unui drept de folosinta, ca drept personal (de creanta).

Prin actiunea in granituire se urmareste constituirea/reconstituirea hotarului real dintre cele doua fonduri, fara a se contesta dreptul de proprietate asupra fondului vecin si fata de care se va face delimitarea. Asadar, actiunea in revendicare nu implica dovedirea dreptului de proprietate asupra fondurilor cu privire la care se va stabili hotarul despartitor.

In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, in Decizia nr. 433/2006, instanta statuand urmatoarele: “Intr-o actiune in granituire instanta nu are a se pronunta asupra existentei dreptului de proprietate in intregul sau, ci asupra formei terenului care alcatuieste dreptul de proprietate in partea aflata in litigiu, al carui contur este fixat prin linia hotarului despartitor, determinate prin semne vizibile. Operatiunea judiciara a granituirii presupune identificarea hotarului real, trasarea hotarului si asezarea semnelor de hotar”.

Daca insa, cu ocazia granituirii, reclamantul pretinde o parte determinata din terenul limitrof, atunci granituirea este dublata de o revendicare a portiunii respective din teren, astfel incat va trebui sa se faca dovada dreptului de proprietate cu privire la aceasta.

“In principiu, granituirea reprezinta o operatiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre doua proprietati vecine, cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie sa il urmeze hotarul. Rezulta ca granituirea, fiind menita sa apere dreptul de proprietate, se poate cere atat in cazul unei inexistentei unei delimitari intre proprietati, cat si in situatia in care astfel de semne exterioare exista, dar sunt contestate de parti. Totodata, este necesar ca o granituire dispusa prin hotararea judecatoreasca sa rezolve contestatiile si pretentiile partilor cu caracter revendicativ, dar si sa nu tina seama de transformarile produse in configuratia terenurilor din cauze care nu le sunt imputabile” – C.S.J., s.civ., dec. nr. 1330/05.05.1995, in BJ 1990 – 2003, Ed. All Beck, Bucuresti 2004, pag 217 – 218”.

Gabriel Boroi, Carl Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat – Curs de drept civil. Drepturi reale principale, Ed. Hamagiu, 2013,