DREPTURI BANESTI STABILITE PRIN HG 639/2008

Din 2020, cand a fost soluționata definitiv prima sentință privin diurna în valuta cuvenita veteranilor de razboi, au fost multe dosare, unele finalizate iar altele, incă sunt în lucru.

Redau mai jos ce parere a avut instanta de apel cu privire la momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie in ceeavce priveste un act nomrativ nepublicat si care stabileste obligativitatea platii diurnei in valuta si a facilitarii legaturii cu familia.

Avocat Iulia Dumitru

Prin cererea de chemare în judecată nu s-au invocat motive temeinice are au împiedicat partea să își exercite dreptul la acțiune, ci faptul că termenul de prescripție începe să curgă doar de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

###### generală este statuată în cuprinsul art.2523 Cod civil: ”Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”.

În aplicarea acestor dispoziții legale, prima instanță a reținut că dreptul material la acțiune s-a născut la data de ########## (data intrării în vigoare HG nr.####### # pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, publicată în Monitorul Oficial Nr. 51/27 ianuarie 2020), cu motivarea că anterior acestei date, dreptul la acţiune nu se putea considera născut, cât timp dispoziţiile  actului normativ nu au fost făcute publice sau nu au fost aduse la cunoştinţă intimatul reclamant.

Așa cum invocă în apărare intimatul reclamant, acestuia nu i se poate imputa faptul că nu a probat faptul negativ susținut prin cererea de chemare în judecată, în sensul că nu a cunoscut și nici nu i-au fost aduse la cunoștință prevederile actului normativ. Potrivit art. 249 Cod pr. civilă, revenea apelantului pârât sarcina de a proba faptul pozitiv contrar, dovadă care nu a fost făcută în cauză.

În esență, prima instanță a reținut că HG nr.######### nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, iar apelantul pârât nu a produs nicio probă din care să rezulte fără echivoc faptul că intimatului reclamant i s-au adus la cunoștință dispozițiile H.G. nr.1086/2004.

Apelantul pârât reiterează prin cererea de apel apărările invocate la fondul cauzei și înlăturate de prima instanță prin care se invocă, în esență: faptul că intimatul reclamant a avut acces la Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004, fiind încadrat la structurile de resurse umane ale Ministerului Apărării Naționale cu grad de ofițer, astfel încât putea oricând să studieze actul normativ la ############## documente clasificate al unității în care și-a desfășurat activitatea; faptul că intimatul reclamant avea acces la Buletinul informativ al armatei nr.8 din 16.08.2004 care a fost publicat în rețeaua internă a Ministerului Apărării Naționale „INTRAMAN” prin intermediul aplicației dedicate de publicare a actelor normative specifice, „LEXMIL; faptul că intimatului reclamant îi incumba obligația de cunoaștere și însușire a actelor  normative specifice, conform atribuțiilor de serviciu înscrise în fișa postului; faptul că  instituția militară nu avea obligația de a-i aduce la cunoștință hotărârea de guvern în integralitatea ei, ci doar de a-1 informa despre existența acesteia prin semnalarea apariției actului normativ prin Buletinul informativ al armatei nr. 8 din 16.08.2004; faptul că potrivit art.26 din Legea nr.42/2004, intimatul reclamant ar fi putut să depună diligențele necesare pentru a afla care a fost actul normativ emis de Guvern în aplicarea acestor prevederi.

Analizând aceste susțineri, Curtea reține că nu poate fi primită interpretarea apelantului pârât în sensul că din cuprinsul fișei postului și potrivit dispozițiilor art.26 din Legea nr.42/2004 intimatului reclamant îi incumba o obligația de a cunoaște drepturile cuvenite. Intimatul reclamant avea obligația de a cunoaște actele normative specifice pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, iar nu de a cunoaște și de a depune diligențe pentru a afla drepturile ce i se cuveneau.

În realitate, apelantului pârât îi revenea obligația de a îl informa pe intimatul reclamant asupra drepturilor ce i se cuveneau pe durata misiunii, respectiv diurna în valută în cuantum de 45 euro/zi şi suma de 1 euro/zi pentru facilitarea legăturilor cu familia şi pentru recreere.

Art. 1 Codul muncii prevede că: ”(1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii. (2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii”.

Potrivit art. 18 Codul Muncii (forma în vigoare în perioada de referință): ”(1) În cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp util, înainte de plecare, informaţiile prevăzute la art. 17 alin. (3), precum şi informaţii referitoare la: c) prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate; (3) Dispoziţiile alin. (1) se completează prin legi speciale care reglementează condiţiile specifice de muncă în străinătate”.

Textul legal transpune prevederile art. 4 din Directiva 91/533/CEE din 14 octombrie 1991 privind obligația angajatorului de a informa lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă (în vigoare în perioada de referință): ”(1)   #### unui lucrător i se solicită să își exercite activitatea într-una sau mai multe țări, altele decât statul membru a cărui legislație și practică reglementează contractul sau raportul de muncă, înainte de plecare el trebuie să intre în posesia documentului sau documentelor menționate la articolul 3, care să cuprindă cel puțin următoarele informații suplimentare: (a) durata angajării în străinătate; (b) moneda în care urmează să se facă plata remunerației sale; (c) dacă este cazul, prestațiile în bani sau în natură care însoțesc angajarea în străinătate; (d) dacă este cazul, condițiile care reglementează repatrierea salariatului”.

#### Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare și nici Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român nu cuprind, pentru personalul militar participant la misiunile prevăzute la art.2 lit. b) și c) din Legea nr.42/2004, dispoziții specifice derogatorii de la dreptul la informare al lucrătorilor care își desfășoară activitatea în străinătate reglementat de art. 18 Codul muncii.

Chiar apelantul pârât recunoaște în cuprinsul cererii de apel că, în perioada desfășurării misiunii, intimatul reclamant a avut statutul de „detașat”, în baza dispozițiilor art.77 alin. (1) din Legea nr.80/1995 și că, în contextul în care Legea nr.80/1995 nu face nicio precizare legată de detașarea militarului, sunt aplicabile dispozițiile art.45 Codul muncii potrivit cărora: „Detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia”.

Aceste dispoziții legale relevă faptul că obligația de informare cu privire la prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării misiunii incumba apelantului pârât, iar dovada executării obligației nu se poate realiza prin invocarea unei obligații de diligență a intimatului reclamant, ci exclusiv prin faptul pozitiv al aducerii la cunoștință a drepturilor ce i se cuveneau.

Pe aceeași linie de gândire, nu pot fi primite susținerile apelantului pârât privind posibilitatea intimatului reclamant de a cunoaște prevederile HG nr. ######### la ############## documente clasificate al unității în care și-a desfășurat activitatea sau prin accesarea Buletinul informativ al armatei nr.8 din 16.08.2004. Relevant în acest sens este și faptul reținut de prima instanță că în acest buletin a fost menţionat doar titlul actului normativ, fără nicio referire cu privire la conţinutul său.

O altă critică formulată de apelantul pârât se referă la faptul că prima instanță a omis faptul că intimatul reclamant a beneficiat de drepturile în valută pretinse, prin intermediul ###, acestea purtând denumirea de Mission Subsistence Allowance care se acordă sub forma de Daily Subsistence Allowance și reprezintă o indemnizație zilnică plătită de Organizație pentru asigurarea cheltuielilor curente de subzistență, precum mesele, cazarea, transportul și alte plăți efectuate pentru serviciile prestate, suportate de personalul participant la misiune, în legătură cu executarea acesteia.

Caracterul neîntemeiat al acestei critici rezultă din decizia nr.##/2022 pronunțată de Înalta ##### de Casație și Justiție, Completul Competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit cu forță obligatorie că: ”În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii”.

În cuprinsul considerentelor ce sprijină această decizie, s-au reținut următoarele: ”90. În raport cu situaţiile specifice pe care le reglementează actul normativ în discuţie, Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, diurna, stabilită într-un cuantum care nu este circumstanţiat de cheltuielile locului misiunii, nu include cheltuieli care acoperă cazare şi hrană (prevedere expresă), dar nici cheltuieli diverse în legătură cu misiunea, care să conducă la concluzia că are ca scop compensarea inconvenientelor de ordin material. (…) 93. Din modalitatea de reglementare a diurnei, prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 42/2004, în vigoare şi ulterior abrogării acesteia, prin Legea nr. 121/2011, act normativ abrogat prin Hotărârea Guvernului nr. 46/2020, coroborat cu celelalte dispoziţii ale actului normativ, rezultă că scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii”.

În ceea ce privește scopul acordării dreptului prevăzut de art. 3 din HG nr. 1086/2004, acesta rezultă în mod neechivoc din chiar cuprinsul normei: o sumă acordată persoanelor participante la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, pentru a facilita legătura cu familia şi pentru recreere”.

SUNA ACUM