Dispoziții legale privind compensarea orelor suplimentare

Să vă povestesc cu ce m-am mai „jucat” în ultima vreme.

Stiți cum e cu munca efectuată în plus, după program sau în zilele de odihnă?

Legal, trebuie compensată în zile libere sau financiar, în condițiile legii.

Practic, de multe ori lucrurile stau diferit.

Hai sa vedem!

Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.

Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.

Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, este considerată muncă suplimentară.

Codul muncii spune că „Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul indicat mai sus, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

Sporul pentru munca suplimentară se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Dar cum e ca aceste ore să fie recunoscute în funcție strict de libera apreciere a angajatorului, angajator care este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, loc unde angajații efectuează serviciul în schimburi de tip „continuu” (ture de 24h-muncă / 24h, 48h şi 72h-repaus)? E nedrept, stiu. Și în mod sigur, nici legal nu e.

Din pacate, cei mai mulți reclamanți își fac curaj să solicite drepturile bănești cuvenite abia după pensionare. Asta înseamnă că șansele de recuperere sunt doar pentru ultimii 3 ani calculați de la momentul cerererii de chemare în judecată. Dar, chiar și așa, aș putea spune că e “mai bine mai puțin decât deloc” sau “mai bine la pensie decât niciodată”.

Iată ce se întâmplă!

Potrivit dispoziţilor art. 137 din Codul muncii, în cazul în care repausul săptămânal nu se poate acorda în zilele de sâmbătă şi duminică, acesta poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. Practic, în situaţia în care, datorită acestor forme specifice de organizare a timpului de lucru, salariatul prestează activitate sâmbăta şi duminca, pentru aceasta perioadă angajatorul are obligaţia să-i acorde alte zile libere.

În această situaţie, salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

Altfel spus, dreptul la repausul de după prestarea muncii timp de 24 ore nu exclude dreptul salariatului la zilele de repaus săptămânal, prevăzut la art. 132 din Codul muncii.

Repausul săptămânal trebuie acordat tuturor categoriilor de angajaţi, două zile pe săptămână, de regulă sâmbăta şi duminica, în condiţiile art. 132 alin. (1) din Codul muncii, indiferent de modalitatea de organizare a timpului de muncă.

În condiţiile în care acest lucru nu este posibil, îşi găsesc aplicarea celelalte alineate ale art. 132 din Codul muncii, cu condiţia ca angajatul să beneficieze de repausul săptămânal, fie acordat în alte zile din săptămână decât sâmbăta şi duminica, fie acordat cumulat, după o perioadă de activitate continuă.

În conformitate cu dispozitiile art. 132 alin. (2) din Codul muncii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile decât sămbăta şi duminica stabilite prin contractual colectiv de muncă sau prin regulamentul intern. În această situaţie salariaţii beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractual colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

În concluzie, dacă salariatul lucrează sâmbăta şi duminica în interiorul timpului normal de lucru, angajatorul trebuie să îi acorde repausul săptămânal în alte 2 zile ale săptămânii şi să îi plătească un spor. Acordarea repausului săptămânal în alte 2 zile ale săptămânii nu reprezintă un beneficiu special acordat salariatilor, ci este numai respectarea obligatiei de acordare a repausului săptămânal. Plata sporului reprezintă o reparaţie pentru faptul că salariatul şi-a efectuat repausul în alte zile decât majoritatea salariaţilor. Rezultă, deci, că simpla acordare a altor 2 zile libere pe săptămână nu este de natură să înlăture obligaţia de a plăti sporul.

Mai departe, art. 13 al OUG.103/2013, astfel cum fost modificată prin OUG nr. 37 din 18 iunie 2014, prevede că:

„(4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.

(5) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).

(6) Dreptul prevăzut la alin. (5) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective şi se determină pe baza raportului dintre baza de calcul şi durata normală a timpului de lucru.

(7) Dispoziţiile alin. (5) şi (6) nu se aplică personalului participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, personalului trimis în misiune permanent în străinătate, personalului detaşat în condiţiile Legii nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii Europene, precum şi poliţiştilor aflaţi în situaţii similare.

(8) Condiţiile de acordare a dreptului prevăzut la alin. (5) şi (6) se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională.”

Astfel, prin Ordine de ministru emise pentru aplicarea modificării articolului art. 13 al OUG 103/2013 prin OUG. 37/2014, s-au stabilit condiţiile în care se acordă majorarea de 75% la care fac referire. În conţinutul ordinelor se precizează că nu beneficiază de acordarea acestei majorări personalul care lucrează în ture sau efectuează gărzi în cadrul zilelor de repaus săptamânal, de sărbători legale, şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementarile în vigoare, nu se lucrează şi beneficiază de drepturile salariale prevăzute la art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit acestui ultim text, munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Codului muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe cale de consecinţă, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale, sau în orice alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, în cazul schimbului normal de lucru, salariaţii beneficiază de un spor la salariu ori în condiţiile stabilite de Codul muncii ori în condiţiile stabilite de OUG nr.37/2014.

Mai mult decât atât, prin art. 12 alin. (5) din OUG. 83/2014, cât şi prin art. 8 alin. (5) şi (6) din OUG nr.57/2015 s-a stabilit că prevederile art. 13 alin. (5) – (8) din OUG nr. 103/2013 se aplică în mod corespunzător şi în anii 2015 şi 2016.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor legale (art.120 şi următoarele din Codul Muncii), munca suplimentară efectuată se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, prin acordarea unui spor care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Clientul meu a efectuat muncă suplimentară, separat de munca efectuată în cadrul duratei normale de lucru, muncă pe care angajatorul nu a compensat-o prin acordarea de ore libere plătite corespunzătoare în următoarele 60 de zile calendaristice. În aceste condiţii trebuia să beneficieze de plata acestor ore suplimentare şi de sporul prevăzut de art. 123 din Codul Muncii.

Deși s-a adresat unității angajatoare în vederea plății drepturilor bănești cuvenite, cerereile sale nu au primit răspuns favorabil, în sensul că „aparent” „plata drepturilor s-a făcut cu respectarea ordinelor ministrului„.

În acest moment, constatând că au fost epuizate căile de soluționare amiabilă, am procedat la formularea unei acțiuni în instanță.

Rămâne acum să aflăm și opinia Tribunalului București în astfel de dosare.