Ministerul Apărării Naționale a fost obligat – definitiv și irevocabil – să plăteasca diurna în valută militarilor care au participat în misiuni în teatre de operații
Deși sunt multe sentințe pronunțate de Tribunalele din România cu privire la diurna în valută și banii pentru facilitarea legăturii cu familia,... Mai mult
Diurna in valuta pentru militarii plecati in misiuni in strainatate, acordabila in baza unor hotarari de guvern secretizate
Povesteam într-un articol mai vechi despre drepturile bănești ale personalului militar care a plecat în misiuni pe teritoriile alor state, drepturi bănești... Mai mult
Ce valoare are punctul de pensie din 1 septembrie 2020?
In cuprinsul Legii 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 563 din data de 9 iulie 2019... Mai mult
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2019 privind recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, arătându-se că examinarea jurisprudenţei la nivel naţional a relevat faptul că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar asupra acestei probleme de drept.
Articolul de azi este unul drag mie! Un articol care are in spate o povestea cu oameni nedreptatiti de angajator, de legislatie... Mai mult
Sporul cuvenit cadrelor militare pentru orele suplimentare efectuate
A Am mai scris despre acest subiect aici. Sunt convinsă că vă va fi de folos! Munca prestată în afara duratei normale... Mai mult
Dispoziții legale privind compensarea orelor suplimentare
Să vă povestesc cu ce m-am mai „jucat” în ultima vreme. Stiți cum e cu munca efectuată în plus, după program sau... Mai mult
DECIZIA ICCJ 5/2018 – Ajutoare banesti pentru militariii trecuti in rezerva
Azi, 05.03.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Decizia nr. 5/2018 pronunțată în dosarul nr. 2833/1/2017 prin care a stabilit... Mai mult
Ajutoare bănești pentru militarii trecuți în rezervă
În data de 19 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie... Mai mult
Sume compensatorii/Spor doctorat cuvenit după intrarea în vigoare a legii nr. 330/2009
Vă povesteam că, încă din anul 2015 am început o serie de dosare pentru constatarea discriminării suferită de personalul didactic care nu... Mai mult
Sporul de doctorat introdus prin legea 71/2015
După cum spuneam mai demult, începând cu 2010 cei care își obțineau diploma de doctor după această dată nu beneficiau de sporul... Mai mult
Discriminare prin neplata sporului de doctorat tuturor celor care au diploma de doctor
UPDATE la 25.11.2015 Pentru ca vorbeam acum câteva luni despre discriminarea suferită de personalul didactic care nu beneficiază de spor de doctorat,... Mai mult
LEGE nr. 71 din 3 aprilie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. I Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea... Mai mult
Dispoziția discriminatorie instituita prin art. 8 din Anexa nr. 5, Capitolul I din Legea nr. 63/2011
Potrivit art. 8 din Anexa nr. 5, Capitolul I din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului... Mai mult
Instanta competenta sa solutioneze cererile privind reconstituirea vechimii in munca
Potrivit art. 279 Codul muncii: „(1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de... Mai mult
Raspunderea patrimoniala a angajatorului in caz de boala profesionala dobadita de un salariat
Potrivit dispozițiilor art. 5 litera h) din Legea nr. 319/2006: “Boală profesională reprezinta afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei... Mai mult
Notiuni generale despre boala profesionala
In Romania, boala profesionala se defineste ca fiind afectiunea ce se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii, cauzata de... Mai mult
Les documents necessaries pour constitution d`une PFA
La liste avec les documents nécessaires pour la constitution d`une PFA Réservation du nom de la PFA; Copie du passeport et de la... Mai mult
Executarea hotararilor straine in noul Cod de procedura civila
„Hotararile straine care nu sunt aduse la indeplinire de bunavoie de catre cei obligati a le executa pot fi puse in executare... Mai mult
Granituirea si actiunea in granituire in noul Cod civil
Granituirea reprezinta o operatiune de delimitare prin semne exterioare a doua proprietati vecine, ce apartin unor titlulari diferiti. Daca intre acestia NU... Mai mult
Drepturi banesti pentru personalul didactic si didactic auxiliar ce rezulta din Legea nr. 330/2009 – prima actiune solutionata favorabil de Tribunalul Bucuresti
In iunie 2013, Tribunalul Bucuresti s-a pronuntat pentru prima data intr-un dosar ce are ca obiect drepturile banesti ce rezulta din legea... Mai mult
Drepturi banesti pentru personalul didactic si didactic auxiliar ce rezulta din legea nr. 330/2009
Drepturi banesti pentru personalul didactic si didactic auxiliar ce rezulta din legea nr. 330/2009
Plata salariului diferentiat pentru angajatii bibliotecilor centrale universitare finantate integral de la bugetul de stat
Potrivit art. 94 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 – Statutul personalului didactic: „Criteriile de salarizare a personalului didactic auxiliar sunt stabilite... Mai mult
Decizia ICCJ nr. 1/16.01.2012 privind recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 25/2011
Decizie nr. 1/2012 din 16/01/2012 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 210 din 29/03/2012 privind recursul în interesul legii ce formează... Mai mult
Drepturi salariale cuvenite personalului din sistemul bugetar in baza legii nr. 330/2009 si a legii nr. 285/2010
În data de 04.02.2008 a intrat în vigoare Ordonanța nr. 15/30.01.2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului... Mai mult
OG 15/2008 astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 221/2008 – aplicare si consecinte juridice
În data de 04.02.2008 a intrat în vigoare Ordonanța nr. 15/30.01.2008 privind creșterile salariale ce se vor... Mai mult
Documente necesare pentru modificarea obiectului de activitate la ONRC
1. Cererea de înregistrare (original) – se ridica de la Oficiul National al Registrului Comertului; 2. Actul modificator al actului constitutiv (hotărârea... Mai mult
Incheierea, semnarea, inregistrarea contractului colectiv de munca la nivel de unitate
Art.141 din Legea dialogului social nr.62/2011, republicată, modificată şi completată: 1) Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care... Mai mult