Situația copiilor minori în caz de divorț al părinților

Atunci când cererea de divorț se soluționază pe cale administrativă, lucrurile nu au cum să fie complicate. Părinții cad de acord asupra tuturor aspectelor legate de separarea lor, inclusiv asupra chestiunile referitoare la raporturile dintre ei și copiii lor minori.

Odată cu pronunţarea divorţului, judecătorul hotărăște asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama:

  • de interesul superior al copiilor,
  • de concluziile raportului de anchetă psihosocială,
  • precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.

După modul in care este formulat textul de lege rezultă că instanţa de divorţ trebuie să se pronunţe asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, chiar dacă niciuna din părţi nu a solicitat aceasta.

Asta înseamnă că, chiar dacă părinții formulează doar cerere prin care solicită desfacerea căsătoriei, dacă au și copii minori, instanța va pune în discuție situația acestora și o va soluționa în cadrul aceluiași proces.

Așadar, când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor (adică pensia de întreținere), asupra chestiunii locuinţei minorului după divorţul părinţilor, precum şi asupra dreptului părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.

Atunci când se pronunţă asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, judecătorul va avea în vedere următoarele trei criterii: interesul superior al copilului, concluziile autorităţii tutelare şi, doar dacă este cazul, învoiala părinţilor.

Ancheta psihosocială efectuată de Autoritatea Tutelară

Adeseori, vin la mine părinți speriați pentru că soțul sau soția i-a amenințat că „dacă divorțează, va trimite autoritatea tutelară să îi verifice”.

Acesta amenințare este doar atât: o amenințare! Nu stă în puterea niciunuia dintre părinți să „trimită Autoritatea tutelară undeva….!”

Autoritatea tutelară nu vine să facă rău vreunuia dintre părinți sau să ia copilul nimănui.

Ancheta psihosocială efectuată de reprezentanții Autorității tutelare este o procedură legală și obligatorie. Atunci când într-o cauză este implicat un minor, instituția Autorității tutelare va veni în vizită atât la părintele care vor locui cu minorii cât și la părintele la care aceștia vor merge, în vizită, pentru întreținerea relațiilor personale, după separare.

Va avea loc o discuție amiabilă între reprezentanții autorității tutelare și părinți, nefiind nimic înfricoșător în aceasta etapă.

Ancheta psihosocială are rolul de a informa instanţa de judecată cu privire la „condiţiile în care trăieşte, este îngrijit, crescut, întreţinut şi educat un minor; purtarea, starea fizică şi mintală, precum şi antecedentele acestuia; modul în care părinţii, tutorele sau persoana în îngrijirea căreia se află minorul îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de acesta”.

Cele menţionate în cuprinsul anchetei nu sunt obligatorii nici pentru părţi, care au alternativa combaterii celor cuprinse în aceasta cu orice mijloc de probă, şi nici pentru instanţă, care nu va pronunța o sentinţă întemeiată exclusiv pe rezultatul anchetei, ci va corobora toate mijloacele de probă

Coroborând informaţiile din ancheta psihosocială cu celelalte probe administrate, judecătorul va stabili dacă autoritatea părintească va fi exercitată în comun de către ambii părinţi sau va fi exercitată de către un singur părinte.

Repet, ancheta psihosocială realizată de Autoritatea tutelară este o procedură obligatorie și legală și nu are de-a face cu bunăvoința sau reua- voință a unuia dintre soți.

Ascultarea minorilor

În cadrul proceselor de divorț în care se dezbat drepturile copiilor minori, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.

Părerea mea este că ascultarea copilului de către reprezentanţii autorităţii tutelare nu trebuie realizată în prezenţa părinţilor, deoarece minorii ar fi expuşi unei situaţii incomode, stresante totuşi, fiind nevoiţi să-și expună punctul de vedere în ceea ce priveşte alegerea locuinţei lor la domiciliul unuia dintre părinţi, motivând alegerea făcută.

În fața judecătorului, audierea minorilor se desfășoară oricum în absența părinților,

Stabilirea autorității părintești

Referitor la autoritatea părintească, regula generală este că autoritatea părintească se realizează în comun, de ambii părinți.

Despre autoritatea părintească, Codul spune că aceasta este „ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Mai pe larg, asta înseamnă că părinţii au dreptul şi obligația de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului

Așa cum spuneam, ca regulă generală, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, cu excepția cazului în care „dacă există motive întemeiate”, instanţa decide ca autoritaea părintească să revină în mod exclusiv unuia dintre părinți.

Dar ce înseamnă „motive întemeiate”?

Vă prezint, cu titlu exemplificativ, câteva motive considerate întemeiate pentru care instanţa poate să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, şi anume: alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţa de copil sau faţa de celalalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă samd.

Excercitarea autorității părintești de către un singur părinte

Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se dispune atunci când, având în vedere interesul superior al copilului, se constată de judecător că: exercitarea drepturilor părinteşti în comun nu este în beneficiul copilului, provoacă conflicte şi şicane între soţi, atunci când s-a constatat că este imposibilă comunicarea între părinţii copilului, când unul dintre părinţi manifestă în mod cotidian un dezinteres total faţă de copilul său, este diagnosticat cu o boală psihică gravă etc.

Atunci când instanţa dispune că autoritatea părintească asupra copiilor va reveni în mod exclusiv unuia dintre părinţi, celălalt părinte păstrează, totuși, dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Unde locuiește copilul după divorţ?

Odată cu pronunţarea divorţului, judecătorul stabilește locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei.

În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire.

Drepturile părintelui separat de copil

Chiar dacă părinții sunt despărțiți și copilul locuiește doar cu unul dintre aceștia, părintele care nu locuiește împreună cu copilul are dreptul de a avea legături personale cu acesta.

De regulă, modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale se stabileşte de părinţi, împreună, prin bună înţelegere dar atunci când părinţii nu se înţeleg, (fie prin acțiunea de divorț, fie printr-o acțiune separată) instanţa va fi cea care va hotărî modalitatea de exercitare a acestui drept sau chiar să limiteze exerciţiul dreptului dacă acest lucru este în interesul superior al copilului.

Așadar, în caz de neînțelegeri între părinți, judecătorul va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

Relaţiile personale se pot realiza, prin:

a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are dreptul la relaţii personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;

d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;

e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute;

Ce se întâmplă când nu este respectat programul de vizitare?

În cazul în care părintele la care copilul locuieşte împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, sau când copilul refuză să plece și să petrecă timp cu părintele cu care nu locuiește, părintele nerezident poate cere serviciului public de asistenţă socială sau persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului, să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni.

Monitorizarea permite persoanelor și instituțiilor abilitate să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuieşte în mod statornic, la înapoierea acestuia, să realizeze intervievarea părinţilor, a copilului şi a persoanelor cu care copilul locuieşte, precum şi a altor persoane, în vederea întocmirii raportului de monitorizare.

La finalul perioadei de monitorizare se poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, se poate recomanda consilierea psihologică a unuia dintre părinţi sau a ambilor, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte.

Raportul de monitorizare astfel întocmit se va înmâna fiecăruia dintre părinţi şi poate fi folosit ca probă în instanţă.

Măsuri împotriva părintelui nerezident care nu respectă programul de vizitare

În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de vizită, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, una sau mai multe măsuri cu caracter asigurătoriu sau a unor garanţii, care pot consta în:

a) amendă pe ziua de întârziere impusă persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului;

b) depunerea unei garanţii reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează să fie preluat copilul, în vederea menţinerii relaţiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare;

c) depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate la o instituţie desemnată de instanţă şi, atunci când este necesar, a unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a notificat depunerea acestora, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente.

Stabilirea contribuției părinților

Prin hotărârea de divorţ, judecătorul stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Astfel, tatăl şi mama sunt obligaţi, împreună, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i toate cele necesare traiului.

Bineînţeles, părinţii se pot înţelege şi cu privire la acest aspect, însă, în cazul unor „conflicte” între aceştia, instanţa va fi cea care va decide modul în care părinţii vor contribui la creşterea şi educarea copiilor lor.

Astfel, judecătorul se va pronunţa cu privire la contribuţia părinţilor la creşterea, întreţinerea şi educarea copiilor, în funcţie de hotărârea luată cu privire la locuinţa copilului:

a) atunci când locuinţa copilului a fost stabilită la domiciliul unuia dintre părinţi, instanţa de judecată va stabili obligaţia părintelui nerezident, de a contribui la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, deoarece părintele la care locuieşte minorul îşi va executa această obligaţie în natură, zilnic. În situaţia în care există mai mulţi copii, instanţa va trebui să stabilească contribuţia pentru fiecare dintre ei.

Întinderea obligaţiei de întreţinere se va contura până la o pătrime din venitul lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

b) în cazul în care instanţa dispune ca locuinţa copilului să fie stabilită la bunici sau la alte rude ori persoane, ori la o instituţie de ocrotire, ambii părinţi vor fi obligaţi să plătească, solidar, contribuţia către persoanele la care instanţa a stabilit locuinţa sau către instituţia de ocrotire.

c) în situaţia în care instanţa ia măsura excepţională a plasamentului copilului la o rudă, o altă familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire, va trebui să stabilească, de asemenea, contribuţia pentru ambii părinţi, în solidar, însă aceasta va fi achitată, la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti, de unde provine copilul.

Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

Pensia se datorează de la data formulării cererii de chemare în judecată.

Avocat Iulia Dumitru
tel: 0724347252
avocatiuliadumitru@gmail.com