Dispoziții esențiale din Ordonanta urgenta 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Zile libere pentru părinți pentru supravegherea copiilor în situația suspendării cursurilor școlare

Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu. Citește despre asta și în Hotararea 217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ

Acordarea stimulentului de inserție

Acordarea stimulentului de inserţie se efectuează fără întrerupere, pe o perioadă de 90 zile în cazul persoanelor care, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

a)beneficiază de concediile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

b)beneficiază de concediul prevăzut de Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ;

c)se află în perioada prevăzută la art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d)li s-a suspendat ori le-a încetat raportul de muncă ori de serviciu, ca urmare a instituirii situaţiei de urgenţă în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care, după perioada de 90 de zile indicată mai sus, persoana îndreptăţită realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit atunci stimulentul de inserţie se acordă, potrivit legii, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau 4 ani în cazul copilului cu dizabilitate.

Solicitarea beneficiilor de asistență socială

Cererile, declaraţiile şi documentele doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pot fi depuse în format letric sau prin poşta electronică.

Depunerea prin poşta electronică a cererilor, declaraţilor şi documentelor doveditoare este opţională şi se realizează în condiţiile în care agenţiile teritoriale ori autorităţile administraţiei publice locale au dezvoltate sisteme de primire electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Decizia de acordare/respingere/încetare/suspendare a dreptului de asistenţă socială pentru oricare din beneficiile sociale se poate transmite beneficiarului în format letric sau prin poşta electronică de către agenţia teritorială emitentă.

În cazuri excepţionale, agenţiile teritoriale şi/sau autorităţile administraţiei publice locale pot solicita persoanelor care au depus cererea şi documentele doveditoare prin poşta electronică prezentarea la sediul instituţiei.

Prin cazuri excepţionale se înţeleg următoarele:

a)determinarea unor inadvertenţe între informaţiile din documentele transmise şi cele din bazele de date ale altor instituţii la care agenţiile teritoriale sau autorităţile administraţiei publice locale au acces pentru verificarea îndeplinirii de către solicitanţi a criteriilor de acordare a drepturilor;

b)informaţiile din documentele transmise sunt incomplete sau pe baza acestora nu se poate determina îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Termenul prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii în cazurile excepţionale se prelungeşte cu până la 15 zile lucrătoare pentru verificarea realităţii, legalităţii şi conformităţii documentelor transmise, precum şi pentru solicitarea de documente doveditoare suplimentare.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, agenţiile teritoriale şi autorităţile administraţiei publice locale vor a afişa la sediul instituţiilor şi pe web site-ul propriu informaţiile necesare privind posibilitatea şi procedura solicitării beneficiilor de asistenţă socială prin poşta electronică, în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Pe perioada situaţiei de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 transmiterea prin poşta electronică a cererilor şi documentelor doveditoare pentru solicitarea drepturilor de asigurări devine principalul mijloc de comunicare.

Beneficiile de asistenţă socială care au drept condiţie frecventarea cursurilor de învăţământ de către copii sau tineri se acordă fără întrerupere.

Alocaţia zilnică de hrană de care beneficiază copiii cu cerinţe educaţionale speciale se acordă pe perioada valabilităţii certificatului de orientare şcolară fără a fi condiţionată de numărul de zile de şcolarizare şi de prezenţa şcolară.

Acordarea stimulentelor educaţionale prevăzute de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, nu este condiţionată de frecvenţa regulată la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educaţional.

Pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, cererile şi documentele doveditoare pentru stabilirea şi plata, în condiţiile legii, a drepturilor băneşti ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale pot fi depuse la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti în format letric sau prin poşta electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

În cazuri excepţionale, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti pot solicita persoanelor care au depus cererea şi documentele doveditoare prin poşta electronică prezentarea la sediul instituţiei.

Prin situaţii excepţionale se înţeleg următoarele:

a)identificarea unor inadvertenţe în documentele transmise;

b)informaţiile din documentele transmise sunt incomplete sau pe baza acestora nu se poate determina îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea drepturilor menționate mai sus

Termenele prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor în situaţiile excepţionale se prelungeşte cu până la 15 zile lucrătoare pentru verificarea realităţii, legalităţii şi conformităţii documentelor transmise, precum şi pentru solicitarea de documente doveditoare suplimentare.

Suspendarea temporară a locului de muncă

Pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.

De aceste prevederi beneficiază salariaţii angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiţii:

a)întrerup activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate, şi deţin certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri;

b)reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 şi nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaţilor lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizaţiei pentru cel mult 75% dintre angajaţii care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Pentru angajatorii menţionaţi la lit. b), plata indemnizaţiei se va realiza în baza unei declaraţii pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declaraţiei pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020, şi că nu are capacitate financiară pentru a plăti toţi salariaţii.

Indemnizaţia este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii

Pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului de activitate sportivă, din iniţiativa structurii sportive, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a)-c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de o indemnizaţie de 75% din drepturile în bani aferente contraprestaţiei activităţii sportive, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020. Indemnizaţia se suportă din bugetul general consolidat.

Indemnizațiiile de asigurări sociale de sănătate

 Persoanele asigurate au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiţiei de stagiu de asigurare, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor şi SIDA. (2) În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, persoanele asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru carantină, fără îndeplinirea condiţiei privind stagiul de asigurare.”

Aici regăsiți informații despre toate actele normative adoptate în contextul decretării stării de urgență pentru împiedicarea răspândirii virusului COVID 19.

Leave a Reply