Instrucțiuni ale Ministerului Educației și Cercetării în domeniul securității și sănătății în muncă privind desfășurarea activității de către salariat în regim de telemuncă

Zilele astea tot mai mulți angajați lucrează de acasă, în regim de telemuncă.

Despre asta am scris și în 2018, când a intrat în vigoare legea 81/2018 iar articolul îl puteți găsi aici.

Pentru a mai bună clarificare a acestei noțiuni și a modului de desfășurare a activității de către salariat, Ministerul Educației și Cercetării a emis un set de Instrucțiuni proprii în domeniul securității și sănătății în muncă privind desfășurarea activității de către salariat în regim de telemuncă.

Iată, pe scurt, ce prevăd aceste instrucțiuni emise de Ministerul Educației și Cercetării:

  • Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voință al părților și se prevede în mod expres în contractul individual de muncă sau într-un act adițional la contract
  • Contractul individual de muncă prevede și următoarele:
    • Precizarea expersă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;
    • Perioada sau zilele în care salariatul își desfășoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;
    • Locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, convenite de părți;
    • Programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului;
    • Modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;
    • Responsabilitățile părților convenite în funcție de locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, inclusiv responsabilitățile din domeniul securității și sănătății în muncă;
    • Obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la locul desfășurării activității de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;
    • Obligația angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispozițiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil și/sau regulamentul intern , în materia protecției datelor cu caracter personal, precum și obligația telesalariatului de a respecta aceste prevederi;
    • Măsurile pe are le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaților și care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii săi în mod regulat.
  • Refuzul salariatului de a presta activitate în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia
  • Programul de lucru al telesariaților se realizează de comun acord cu angajatorul, putându-se efectua muncă suplimentară de către aceștia
  • Pentru aplicarea și verificarea condițiilor de muncă ale telesariatului, reprezentanții organizațiilor sindicale la nivel de unitate ori reprezentanții salariaților au acces la locurile de desfășurare a activității de telemuncă
  • În cazul în care locul de desfășurare al activității telesariatului este la domiciliul acestuia, accesul în locuință se acordă doar în urma notificării în avans a telesalariatului și sub rezerva consimțământului acestuia