Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2019 privind recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, arătându-se că examinarea jurisprudenţei la nivel naţional a relevat faptul că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar asupra acestei probleme de drept.

Articolul de azi este unul drag mie!

Un articol care are in spate o povestea cu oameni nedreptatiti de angajator, de legislatie si, in final de instantele de judecata.

Si cu toate astea, pana la urma, soarele iese de strada tuturor!

Ii dau drumul in aer cu emotie si sper sa va ajute pe cat mai multi dintre voi!

Am scris despre povestea art. 22 din Legea 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului aici si aici.

Azi lucrurile sunt si mai bune decat erau atunci cand povesteam in cele 2 articole.

La data de 12.12.2019 a fost publicata in Monitorul Oficial Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2019 privind recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, arătându-se că examinarea jurisprudenţei la nivel naţional a relevat faptul că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar asupra acestei probleme de drept.

Ca să fac o scurtă recapitulare, povestea este în felul următor:

  • Clienții mei sunt angajați în cadrul Laboratoarului de Anatomie Patologica din Spitalul X
  • Spitalul NU a mai realizat demersuri în sensul obținerii sau reînnoirii avizului stabilit de Hotărârile de Guvern nr. 261/2001, 246/2007 și 1014/2015.
  • În consecință, angajatorul NU a mai depus la casele teritoriale de pensii documentul care atestă reînnoirea avizului, fapt care a condus la neîncadrarea salariaților în clasa condițiilor deosebite de muncă.
  • A fost formulată o acțiune în instanță pentru acoperirea acestor drepturi
  • Tribunalul și apoi Curtea de Apel au respins acțiunea formulată – acesta este momentul în care i-am cunoscut pe clienții mei.

Cercetând portalul instanțelor de judecată și alte site-uri în domeniu legislativ, am constatat că practica nu este una unitară. Astfel, oameni aflați în situații identice cu cea prezentată mai sus, au avut și câștig de cauză în fața instanței.

Ce am făcut eu?

Am sesizat Avocatul Poporului care, la rândul lui a formulat Recurs in Interesul Legii iar la data de 14.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis RIL-ul și a stabilit următoarele: “Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.”

Aveti aici integral Sesizarea nr 7157/10.05.2018 înaintată de mine, în numele clienților mei, către Avocatul Poporului iar aici este răspunsul Avocatului Poporului către subsemnata.

La data de 12.12.2019, a fost publicată Decizia ICCJ nr. 24/2019.

Iata, pe scurt, ce spune Înalta Curte:

  • „Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, a generat practică judiciară neunitară la nivelul instanţelor naţionale în contextul în care instanţele judecătoreşti au fost sesizate cu acţiuni în constatarea încadrării corecte a locurilor de muncă ale reclamanţilor, angajaţi în laboratoarele de prosectură şi toxicologie, de medicină legală şi de analize complementare medico-legale aparţinând spitalelor, în condiţii deosebite de muncă.
  • Consecinţa încadrării corecte, în condiţii deosebite de muncă, a locurilor de muncă în cadrul laboratoarelor de prosectură, medicină legală şi analize complementare medico-legale aparţinând spitalelor o reprezintă diferenţa cotei de contribuţii de asigurări sociale de stat datorate prin compararea condiţiilor normale de muncă cu condiţiile deosebite.
  • Cu alte cuvinte, unele instanţe judecătoreşti au apreciat că, după intrarea în vigoare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 104/2003, angajatorul trebuie să achite contribuţiile de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor deosebite de muncă, la bugetul de stat, în cunoştinţa caselor teritoriale de pensii, fără a mai fi necesară parcurgerea formalităţilor vizând obţinerea de avize de la inspectoratul teritorial de muncă, aşa cum impuneau prevederile art. 19 alin. (4) din Legea nr. 19/2000, dispoziţii care făceau trimitere la respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, stabilite prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerilor comune ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii [art. 19 alin. (2) din Legea nr. 19/2000].
  • Această orientare jurisprudenţială dă curs şi eficienţă prevederilor Legii nr. 104/2003, la elaborarea căreia s-a ţinut seama de necesitatea reglementării activităţii de anatomie patologică şi prosectură din spitale, de protecţia medicilor şi a pacienţilor în desfăşurarea activităţii medicale şi de necesitatea reglementării condiţiilor legale şi etice de efectuare a necropsiei şi de preluare a cadavrelor de către instituţiile de învăţământ superior medical în scop didactic sau ştiinţific.
  • Sintagma „condiţii deosebite” este folosită de legiuitor în art. 22 din Legea nr. 104/2003 în ideea evidenţierii acelor locuri de muncă ieşite din comun, neobişnuite, speciale, ca urmare a specificului activităţii decurgând din manipularea cadavrelor şi din prelevarea de organe şi ţesuturi de la cadavre, în vederea transplantului sau în scop didactic şi ştiinţific.
  • Aceste activităţi se desfăşoară numai în compartimentele de prosectură, iar autopsiile anatomopatologice se realizează numai în spitale sau în instituţii de medicină legală, cum se arată în art. 7 din Legea nr. 104/2003, aşa încât, în contextul aceleiaşi legi, a fost subliniat caracterul deosebit al condiţiilor de muncă decurgând din desfăşurarea activităţii de către personalul specializat identificat în art. 22 din acelaşi act normativ.
  • Până la apariţia textului legal analizat, personalul de specialitate evidenţiat anterior, alături de alte categorii profesionale din diverse alte domenii de specialitate, era încadrat în locuri de muncă în condiţii deosebite numai cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 19/2000. Corelativ, apărea reglementată obligaţia angajatorului de a obţine avizul inspectoratului teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (5) din acelaşi act normativ.
  • Faptul că legiuitorul a indicat în concret cum personalul de specialitate, avut în vedere prin Legea nr. 104/2003, îşi desfăşoară activitatea în servicii care se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuţie, fără nicio altă referire la criterii şi metodologii de încadrare a locurilor de muncă din care să rezulte caracterul deosebit al condiţiilor de muncă în care îşi prestează activitatea sus-amintitul personal de specialitate, întăreşte concluzia că după apariţia Legii nr. 104/2003 nu mai subzistă obligaţia angajatorului de a parcurge procedura metodologică prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, acte normative al căror scop îl reprezenta, după cum s-a arătat, tocmai stabilirea unor astfel de locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite.
  • Nicăieri în cuprinsul legii analizate nu se face vreo diferenţiere între salarizarea personalului de specialitate, identificat în art. 22, şi condiţiile în care angajatorului personalului de specialitate îi revine obligaţia de a contribui la stagiul de cotizare în sistemul public de pensii.
  • Sintagma „condiţii deosebite de muncă” trebuie avută în vedere în mod unitar, atât din perspectiva faptului că legiuitorul a eliminat de plin drept, în mod automat, posibilitatea ca aceste locuri de muncă să se încadreze în condiţii normale de muncă, cât şi din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor ce le revin angajaţilor şi angajatorului, cu consecinţe practice asupra salarizării şi asupra cotei de contribuţii la sistemul public de pensii. De altfel, unul dintre motivele pentru care, în baza Legii nr. 19/2000, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 104/2003, angajatorul trebuia să obţină avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, l-a constituit şi faptul că factorii decidenţi, implicaţi în această procedură, urmăreau în permanenţă o îmbunătăţire, o normalizare a condiţiilor de muncă analizate, în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale [art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, act abrogat prin Hotărârea Guvernului nr. 246/2007]. Acest lucru permitea inclusiv acreditarea ideii că încadrarea salariaţilor într-o grupă superioară de muncă, rezultată din evaluarea condiţiilor deosebite ori speciale de muncă, putea avea nu doar un caracter permanent, ci şi unul temporar.
  • În prezent s-a renunţat la a se mai vorbi despre caracterul temporar al condiţiilor deosebite de muncă în care îşi desfăşoară activitatea personalul de specialitate identificat în prevederile art. 22 din Legea nr. 104/2003.
  • Omisiunea legiuitorului de a mai trimite la alte acte normative, prin care sunt reglementate proceduri metodologice al căror scop îl reprezintă tocmai evaluarea şi clasificarea unor locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, denotă fără putinţă de tăgadă intenţia acestuia de a sublinia, pe de o parte, faptul că încadrarea respectivelor locuri de muncă în condiţii deosebite este permanentă şi, pe de altă parte, că este necesară în permanenţă o compensare corelativă a eforturilor şi a riscurilor profesionale la care se expun persoanele din prevederile legale sus-menţionate, compensare în care se include şi obţinerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie”.

Având în vedere toate cele de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.”

Sper să vă ajute aceste informații, să vă fie de folos, pentru că, oameni buni, meritați să vi se facă dreptate!

Sărbători frumoase!

Leave a Reply