Noțiuni de bază privind uzucapiunea în Codul civil din 2009 (Legea nr. 287/2009 – Republicată).

Despre uzucapiune se pot povesti multe.

Azi voi prezenta noțiuni de bază despre acest mod de dobândire a proprietății, așa cum sunt ele stabilite în cuprinsul Codului civil din 2009 (Legea nr. 287/2009 – Republicată).

Pentru început, trebuie să vă spun că “Dispoziţiile art. 930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.” – așa cum stabilește expres art. 10 din Legea 60/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Asta înseamnă că, în funcție de momentul în care a început să curgă posesia în baza căreia se invocă uzucapiunea, se aplică fie dispozițiile actualului Cod civil, fie cele ale vechiului Cod civil.
Dacă posesia a început să curgă după anul 2009, vor fi aplicabile dispozițiile Codului civil din 2009.

Pe scurt, uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate, dar nu și pentru bunurile proprietate publică (care reprezintă o excepție și care nu pot fi dobândite prin uzucapiune).

Uzucapiunea este de 2 feluri: imobiliară sau mobiliară.

Uzucapiunea imobiliară este, la rândul ei, de 2 tipuri:

  1. uzucapiune extratabulară, și
  2. uzucapiune tabulară

Uzucapiunea extratabulară – stabilește că „Dreptul de proprietate asupra unui imobil şi dezmembrămintele sale pot fi înscrise în cartea funciară, în temeiul uzucapiunii, în folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani, dacă:

a)proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, şi-a încetat existenţa;

b)a fost înscrisă în cartea funciară declaraţia de renunţare la proprietate;

c)imobilul nu era înscris în nicio carte funciară

În toate cazurile, uzucapantul poate dobândi dreptul numai dacă şi-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terţă persoană să îşi fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze legitime, în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune.

Uzucapiunea tabulară – stabilește că„Drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună-credinţă a posedat imobilul timp de 5 ani după momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost neviciată.”

Este suficient ca buna-credinţă să existe în momentul înregistrării cererii de înscriere şi în momentul intrării în posesie.

Termenul uzucapiunii nu începe să curgă înainte de data decesului sau, după caz, a încetării existenţei juridice a proprietarului, respectiv înainte de data înscrierii declaraţiei de renunţare la proprietate, chiar dacă intrarea în posesie s-a produs la o dată anterioară.

Fiecare posesor este considerat că începe în persoana sa o nouă posesie, indiferent dacă bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular. Cu toate acestea, pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate să unească propria posesie cu aceea a autorului său.

Uzucapiunea mobiliară stabilește că „Acela care posedă bunul altuia timp de 10 ani, poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul uzucapiunii”.

Leave a Reply