Hotărârea nr. 1860 din 21 decembrie 2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului

Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării:

  • Delegarea şi detaşarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice se dispune în scris de către conducătorii acestora;
  • Este interzisă fixarea de la început a duratei delegării şi detaşării pentru o perioadă mai mică decât cea efectiv necesară pentru executarea sarcinilor respective, precum şi fracţionarea delegărilor şi detaşărilor prin rechemarea nejustificată a personalului înainte de îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a dispus deplasarea şi detaşarea.
  • Executarea sarcinilor pe perioada delegării se consideră muncă prestată în realizarea obligaţiilor ce revin persoanei delegate la locul ei de muncă.
  • Persoana aflată în delegare trebuie să-şi desfăşoare activitatea în cadrul programului normal de lucru al unităţii la care se efectuează delegarea. Pe timpul delegării nu se pot plăti ore suplimentare.
  • Persoana aflată în delegare care, pentru realizarea sarcinilor rezultate din obiectivele delegării, a desfăşurat activitate peste durata normală de lucru sau într-una din zilele de repaus săptămânal sau sărbătoare legală, confirmată de unitatea la care s-a efectuat delegarea, beneficiază, cu aprobarea conducerii unităţii, de timp liber în compensare, potrivit reglementărilor legale.
  • Obligaţiile de muncă în perioada detaşării sunt cele stabilite pentru locul de muncă la care se execută detaşarea.
  • Drepturile salariale aferente muncii prestate la locul detaşării şi cheltuielile de detaşare se plătesc de unitatea la care se efectuează detaşarea, cu excepţia cazurilor când prin lege se prevede altfel.
  • Pe durata delegării şi detaşării persoana îşi păstrează funcţia, clasa, gradul profesional şi treapta de salarizare sau, după caz, gradul sau treapta profesională şi salariul avute la locul de muncă. Când detaşarea se dispune într-o funcţie pentru care este stabilit un salariu mai mare, persoana detaşată poate opta pentru acest salariu, în condiţiile prevăzute de lege.

 

 

Indemnizaţia de delegare şi de detaşare:

  • Persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 17 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.
  • Numărul zilelor calendaristice în care persoana se află în delegare sau detaşare se socoteşte de la data şi ora plecării până la data şi ora înapoierii mijlocului de transport din şi în localitatea unde îşi are locul permanent de muncă, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare sau detaşare.
  • Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, indemnizaţia se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore.
  • Persoana care în perioada delegării sau detaşării îşi pierde temporar capacitatea de muncă beneficiază, pe timpul incapacităţii, pe lângă indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, atât de indemnizaţie de delegare sau detaşare, cât şi de decontarea cheltuielilor de cazare. Persoana respectivă nu primeşte aceste drepturi în cazul internării în spital sau al părăsirii localităţii, cu excepţia celei detaşate, care îşi păstrează dreptul de cazare şi pe timpul spitalizării.
  • Persoana trimisă în delegare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi în care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative, în cazul cazării în structurile de primire turistice, pentru o cameră cu pat individual sau, în cazul în care unitatea nu dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu două paturi, a căror clasificare este de maximum 3 stele sau flori.
  • În situaţia în care personalul aflat în delegare nu se cazează în condițiile de mai sus, cheltuielile de cazare se compensează prin plata, pentru fiecare noapte, a sumei de 45 lei.
  • Persoana trimisă în delegare sau detaşare are dreptul să primească, în condiţiile legii, un avans în numerar, stabilit în raport cu numărul zilelor de deplasare, dar nu mai mult decât totalul cheltuielilor de delegare sau de detaşare pentru 30 de zile calendaristice.
  • Cheltuielile de delegare se suportă, de regulă, de către unitatea din care face parte persoana.

 

 

Leave a Reply