Raspunderea patrimoniala a angajatorului in caz de boala profesionala dobadita de un salariat

Potrivit dispozițiilor art. 5 litera h) din Legea nr. 319/2006: “Boală profesională reprezinta afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.file7411252893790

Cu privire la răspunderea patrimonială a angajatorului pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în contextul reglementărilor actuale, aceasta se întemeiază pe art. 253 din Codul muncii coroborat cu art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.

Astfel, potrivit art. 253 Codul muncii: “Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

De asemena, conform prevederilor art. 44 din Legea nr. 319/2006: “Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat”.

Legea nr. 319/2006 s-a aliniat așadar reglementării răspunderii patrimoniale a angajatorului statornicită de art. 253 din Codul muncii.

Ambele reglementări constituie un tot unitar — respectiv dreptul comun în materie juridica, răspunderea patrimonială a angajatorului reglementată de Legea nr. 319/2006 este una și aceeași cu răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii.

Astfel, în situația în care un salariat a suferit, din culpa angajatorului, un prejudiciu material sau moral în procesul executării contractului individual de munca (respectiv în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul), art. 253 alin. 1 din Codul muncii stabilește ca angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale.

Angajarea răspunderii angajatorului pentru prejudiciile materiale sau morale cauzate salariaților săi implică întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:

 

CONDITIILE PENTRU ANGAJAREA RASPUNDERII ANGAJATORULUI

A. Să existe fapta ilicită a angajatorului (fie în mod direct a acestuia, atunci când angajatorul este persoană fizică, fie, în cazul angajatorului – persoană jundica, fapta ilicită să fi fost săvârșită de câtre organele de conducere ale acestuia sau de către oricare salariat, în calitate de prepus al persoanei juridice respective)

Fapta ilicita a angajatorului reiese din faptul ca acesta nu a respectat prevederile legislatiei in vigoare in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in conformitate cu prevederile legii 319/2006.

De cele mai multe ori, unitatile angajatoara, in momentul in care un angajat dobandeste o boala profesionala, acestea, in loc sa ii acorde un loc de munca in conformitate cu sanatatea sa, ele aleg sa inceteze contractul de munca, motivand ca s-a desfiintat locul de munca al salariatului bolnav.

In aceste conditii, salariatul bolnav oricum nu isi mai putea desfasura activitatea pe postul de lucru desfiintat, fiind in obligatia angajatoarei sa ii ofere un loc de munca care sa nu fie daunator sanatatii sale.

Vatamarea cauzata sanatatii salariatului se datoreaza nerespectarii de catre angajator a indatoririlor de evaluare permananeta a riscurilor la care salariatul era supus, impreuna cu alti angajati, in desfasurarea raporturilor de munca, de luare a masurilor necesare prevenirii acestora si de informare a angajatilor asupra noxelor la care se expuneau la locul de munca.

Codul muncii prevede ca: “Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nicio discriminare”.

De asemenea, tot Codul muncii prevede ca “salariatul are, in cadrul raporturilor de munca, dreptul la securitate si sanatate in munca si dreptul la informare si consultare”, “angajatorului revenindu-i obligatiile de a informa salariatii asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca, precum si de a asigura permananet conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca”.

In cadrul propriilor responsabilitati, angajatorul va lua masurile necesare pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia.

La adoptarea si punerea in aplicare a masurilor pentru protejarea salatatii si securtatilor salariatilor, se va tine seama de urmatoarele principii generale de prevenire: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii; e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; g) planificarea prevenirii; h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie individuală; i) aducerea la cunoştinţa salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare”.

Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar instruirea trebuie sa se realizeaze periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către angajator împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.

Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor iar angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.

            Angajatorul trebuie să se afle în posesia unei evaluări a riscului asupra sănătăţii lucrătorilor.

In cadrul responsabilitatilor sale, angajatorul are obligatia sa ia masurile necesare pentru:

a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

c) informarea şi instruirea lucrătorilor;

d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă”.

Angajatorul are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute mai sus, ţinând seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente, acesta avand obligaţia să implementeze măsurile respective pe baza următoarelor principii generale de prevenire: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii; e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală; i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor”.

            Legea 319/2006 prevede ca angajatorul are obligatia: a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor; b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii; c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale; d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate; e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor; f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe; g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă; h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare; i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică; j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării; k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;

            Angajatorul trebuie să se asigure că riscul pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor în procesul de muncă indus de un agent chimic periculos este eliminat sau redus la minimum. Este obligatorie respectarea valorilor-limită de expunere profesională la agenţi chimici în mediul de muncă, respectiv a valorilorlimită biologice tolerabile de lucrători, cu menţinerea concentraţiilor agenţilor chimici la cel mai scăzut nivel posibil.DSC_6667

            Evaluarea riscului trebuie însoţită de documente prezentate într-o formă adecvată, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, şi poate include o justificare a angajatorului referitoare la faptul că natura şi amploarea riscurilor datorate agenţilor chimici nu necesită o altă evaluare detaliată a riscului” iar “Evaluarea riscului se actualizează, în special, dacă s-au produs schimbări semnificative din cauza cărora evaluarea ar fi depăşită sau atunci când rezultatele supravegherii stării de sănătate fac necesar acest lucru.

Astfel, se recurge de preferinta la substituire, prin care angajatorul evita utilizarea unui agent chimic periculos, inlocuindu-l cu un agent sau proces chimic care, in conditiile utilizarii, nu este periculos sau este mai putin periculos pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, dupa caz.

Atunci cand tipul activitatii nu permite eliminarea riscului prin substituire, tinand cont de activitatea si evaluarea riscului, angajatorul asigura reducerea la minimum a riscului prin aplicarea masurilor de protective si prevenire.

In ordinea prioritatii, masurile de protective si prevenire includ: a) proiectarea şi organizarea sistemelor de lucru la locul de muncă; b) dotarea cu echipament corespunzător pentru lucrul cu agenţii chimici, elaborarea şi implementarea procedurilor de întreţinere, care să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor în procesul de muncă; c) reducerea la minimum a numărului de lucrători expuşi sau care pot fi expuşi; d) reducerea la minimum a duratei şi intensităţii de expunere; e) măsuri corespunzătoare de igienă; f) reducerea cantităţii de agenţi chimici prezenţi la locul de muncă la nivelul minim necesar pentru tipul de activitate respectivă; g) proceduri adecvate de lucru care includ în special reglementări tehnice privind manipularea, depozitarea şi transportul în condiţii de siguranţă la locul de muncă ale agenţilor chimici periculoşi şi ale deşeurilor care conţin asemenea agenţi chimici.

Mai departe, amintim ca instruirea la locul de munca se face dupa instruirea introductiva generala si are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitatea si sanatatea in munca, precum si masurile si activitatile de prevenire si protective la nivelul fiecarui loc de munca, post de lucru si/sau fiecarei functii exercitate.

Instruirea la locul de munca va cuprinde:

a)      informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru;

b)     prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de lucru;

c)      măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, precum şi în cazul pericolului grav şi iminent;

d)     prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru;

e)      demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor, aspecte care sunt obligatorii.

Angajatorul se asigură că lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora li se furnizează: a) datele obţinute şi informaţii suplimentare ori de câte ori schimbări majore la locul de muncă determină o modificare a acestor date; b) informaţii despre agenţii chimici periculoşi prezenţi la locul de muncă, cum ar fi denumirea acestor agenţi, riscurile pentru securitate şi sănătate, valorile limită de expunere profesională, şi prevederi legale; c) instruire şi informare privind precauţiile necesare şi acţiunile ce trebuie întreprinse pentru a se proteja pe ei înşişi şi pe alţi lucrători la locul de muncă;d) acces la orice fişă cu date de securitate, asigurată de către furnizor.

De asemenea, Angajatorul se asigură că informaţia transmisă lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora este: a) furnizată într-un mod potrivit cu rezultatul evaluării de risc. Acesta poate merge de la comunicare orală până la instruirea şi pregătirea individuală susţinute cu informaţii scrise, în funcţie de natura şi gradul de risc; b) actualizată astfel încât să ţină cont de modificarea condiţiilor.

De asemenenea, trebuie precizat ca evaluarea riscului de imbolnavire profesionala a salariatilor prin agentii existenti in  mediul de munca este o obligatie permanenta a angajatorului.

In acest sens, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, in cauza C 49/00, a stabilit ca obligatia angajatorului de a evalua riscurile in timpul muncii este una continua, care nu se stinge in momentul in care a avut loc o prima evaluare. El trebuie sa evalueze riscurile in functie de dezvoltarea progresiva a conditiilor de munca si a cercetarilor stiintifice.

 

B. Salariatul să fi suferit un prejudiciu material și/sau moral în timpul îndeplinirii obligațiilor sale de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Prejudiciul material pe care este obligat să îl acopere angajatorul cuprinde atât paguba efectiv produsă, cât și beneficiul nerealizat.Tear

 

C. Între fapta ilicită a angajatorului și prejudiciul suferit de către salariat să existe un raport de cauzalitate.

Raportul de cauzalitate intre faptele ilicite ale angajatorului, consta in nerespectarea indatoririlor de protectie a sanatatii subsemnatei si prejudiciul cauzat salariatului.

 

In concluzie, fapta ilicita a angajatorului consta in incalcarea obligatiei prevazuta de art. 6 si urm din legea 310/2006, prejudiciul este dovedit prin efectele astmului bronsic, necesitatea asigurarii unei medicamentatii permanente si tratament periodic, culpa angajatorului este prezumata relativ, iar raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu exista intrucat conditiile de munca de la  angajatoare sunt de calitate indoielnica.

Leave a Reply