Documente necesare pentru modificarea obiectului de activitate la ONRC

1. Cererea de înregistrare (original) – se ridica de la Oficiul National al Registrului Comertului;file0001171286526

2. Actul modificator al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaţilor acţionarilor/decizia asociatului unic/decizia CA/directoratului sau actul adiţional la actul constitutiv respectiv, hotărârea membrilor GIE, GEIE, cu sediul în România (original)

Hotărârea AGA/decizia asociatului unic/decizia CA/directoratului va cuprinde: antetul firmei, nr. şi data, semnăturile persoanelor abilitate; în cazul în care actul modificator este un act adiţional în formă autentică, nu se va mai depune şi hotărârea adunării generale în baza căreia acesta a fost încheiat.

Actul modificator poate fi autentificat de notarul public/poate fi atestat de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată/poate conţine darea de dată certă a notarului public sau a serviciului de asistenţă din cadrul ORC/ poate fi încheiat sub semnătură privată; forma autentică a actului modificator este obligatorie în cazul SNC sau SCS.

3. În cazul modificării obiectului de activitate al regiilor autonome, societăţilor cooperative şi organizaţiilor cooperatiste de credit, se vor depune, după caz:

hotărârea consiliului de administraţie, aprobată de ministerul de resort, pentru RA de interes naţional, iar pentru RA de interes local, de autoritatea administraţiei publice locale (original);

– pentru societăţile cooperative hotărârea organului statutar (original);

– pentru organizaţiile cooperatiste de credit: hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori sau actul adiţional modificator cu viza organelor abilitate potrivit legii, dacă este cazul (original).

4. Actul constitutiv actualizatredactat de avocat;

5. Dacă este cazul, certificatul de înregistrare şi anexa/anexele, în original;

6. Declaraţia-tip pe propria răspundere (original), semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că:

– persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani (model 1);

– persoanele juridice îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitarveterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 2), sau, după caz, declaraţia-tip (model 3);

Atat declaratia model 1 cat si declaratia model 2 se ridica se la Oficiul National al Registrului Comertului.

7. Dacă este cazul:

– avizele prealabile prevăzute de legile speciale (copie);

8. Împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).

Informatii suplimentare

  • Certificatul şi anexa/anexele vor fi predate în original în momentul prezentării comerciantului în vederea ridicării certificatului de înscriere de menţiuni şi a celorlalte documente, procedându-se la anularea lor prin grija personalului ORCT. Excepţie face situaţia în care, la momentul cererii, comerciantul optează pentru eliberarea documentelor prin poştă sau email, în acest caz originalele fiind predate odată cu depunerea dosarului.
  • Copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate pentru conformitate cu originalele sub semnătură, cu menţionarea în clar a numelui, de către persoanele care, potrivit legii, pot întocmi şi semna cererea.
  • În cazul persoanelor fizice sau juridice nerezidente, se depun în original sau copii certificate şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public; în cazul în care aceste acte sunt acte oficiale, astfel cum sunt definite de Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei legalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, acestea trebuie prezentate în forma apostilată pentru statele care au semnat sau aderat la această convenţie, respectiv în forma supralegalizată de celelalte state. Supralegalizarea sau apostilarea documentelor nu se aplică pentru documentele întocmite în statele cu care România are încheiate convenţii/tratate/acorduri care prevăd scutirea de supralegalizare.
  • În declaraţia-tip model 3 se vor înscrie toate activităţile care se desfăşoară la sediul social sau la sediul secundar, inclusiv cele care au fost autorizate conform declaraţiei-tip model 2.
  • Soluţionarea cererii revine în competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate care poate/pot dispune administrarea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate.
  • Redactarea actelor, obţinerea autentificării sau, după caz, darea de dată certă, acordarea de îndrumări pentru completarea corectă a cererii de înregistrare pot fi efectuate, contra cost, prin serviciile de asistenţă din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
  • Toate activităţile înscrise în actul modificator vor fi codificate conform Nomenclatorului CAEN actualizat prin Ordinul nr. 337/2007 al Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, iar obiectul de activitate se identifică prin grupe CAEN de 3 cifre pentru domeniul de activitate şi prin clase CAEN de 4 cifre pentru activităţi. Indicarea domeniului şi a activităţii principale se face printr-o grupă de 3 cifre şi printr-o clasă de 4 cifre aparţinând grupei respective.
  • Activitatea principală va fi redată prin clasa CAEN şi denumirea acesteia conform nomenclatorului şi, după caz, va fi sintetizată în maximum 200 de caractere, inclusiv spaţiile, fără prescurtări, conform voinţei solicitantului, în conformitate cu actul constitutiv. Dacă anterior datei solicitării înscrierii menţiunii nu s-a declarat domeniul şi activitatea principală, acestea vor fi precizate în actul modificator la actul constitutiv;
  • Taxele legale pot fi achitate în numerar sau cu card bancar la casieriile ORC, precum şi cu mandat poştal, ordin de plată etc.;
  • Dacă s-a optat pentru transmiterea documentelor, care atestă înregistrarea în registrul comerţului, prin poştă, se percepe un tarif aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.

Leave a Reply