Despre mostenire si liberalitati – extras din noul Cod civil (ultimele modificari pana la data de 15.02.2013)

CARTEA a IV-a
Despre moştenire şi liberalităţi*)

*) Dispoziţiile tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a IV-a sunt cuprinse în art. 91-98 din Legea nr. 71/2011.

   TITLUL I
Dispoziţii referitoare la moştenire în general

   CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

    Noţiune

   Art. 953. – Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.

    Deschiderea moştenirii

   Art. 954. – (1) Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

Punere în aplicare prin Lege 71/2011 :
Art. 91. – Moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii.

   (2) Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

   (3) Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat.

Punere în aplicare prin Lege 71/2011 :
Art. 92. – Dispoziţiile art. 954 alin. (3) şi (4) din Codul civil se aplică numai procedurilor succesorale notariale sau judiciare începute după intrarea în vigoare a Codului civil.

   (4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ sesizat în vederea desfăşurării procedurii succesorale este instanţa judecătorească.

Punere în aplicare prin Lege 71/2011 :
Art. 92. – Dispoziţiile art. 954 alin. (3) şi (4) din Codul civil se aplică numai procedurilor succesorale notariale sau judiciare începute după intrarea în vigoare a Codului civil.

    Felurile moştenirii

   Art. 955. – (1) Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament.

   (2) O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală.

    Actele juridice asupra moştenirii nedeschise

   Art. 956. – Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii.

   CAPITOLUL II
Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni

    Capacitatea de a moşteni

   Art. 957. – (1) O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile art. 36, 53 şi 208 sunt aplicabile.

   (2) Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta.

    Nedemnitatea de drept

   Art. 958. – (1) Este de drept nedemnă de a moşteni:

   a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;

   b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

   (2) În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.

   (3) Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

Punere în aplicare Art. 958. prin Lege 71/2011 :
Art. 93. – Prevederile art. 958 şi 959 din Codul civil se aplică numai faptelor săvârşite după intrarea în vigoare a Codului civil.

    Nedemnitatea judiciară

   Art. 959. – (1) Poate fi declarată nedemnă de a moşteni:

   a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;

   b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

   c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

   (2) Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. Introducerea acţiunii constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant.

   (3) Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

   (4) Atunci când condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) lit. a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.

   (5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

   (6) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii poate introduce acţiunea prevăzută la alin. (2), în cazul în care, cu excepţia autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), nu mai există alţi succesibili. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.

Punere în aplicare Art. 959. prin Lege 71/2011 :
Art. 93. – Prevederile art. 958 şi 959 din Codul civil se aplică numai faptelor săvârşite după intrarea în vigoare a Codului civil.

    Efectele nedemnităţii

   Art. 960. – (1) Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.

   (2) Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă.

   (3) Actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.

    Înlăturarea efectelor nedemnităţii

   Art. 961. – (1) Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea.

   (2) Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale.

    Vocaţia la moştenire

   Art. 962. – Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.

   TITLUL II
Moştenirea legală

   CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

    Moştenitorii legali

   Art. 963. – (1) Moştenirea se cuvine, în ordinea şi după regulile stabilite în prezentul titlu, soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor acestuia, după caz.

   (2) Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.

   (3) În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.

    Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii

   Art. 964. – (1) Rudele defunctului vin la moştenire în următoarea ordine:

   a) clasa întâi: descendenţii;

   b) clasa a doua: ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi;

   c) clasa a treia: ascendenţii ordinari;

   d) clasa a patra: colateralii ordinari.

   (2) Dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni.

   (3) Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moştenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepţia cazurilor pentru care legea dispune altfel.

   (4) Între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal, dacă legea nu prevede altfel.

   CAPITOLUL II
Reprezentarea succesorală

    Noţiune

   Art. 965. – Prin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii.

    Domeniul de aplicare

   Art. 966. – (1) Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor defunctului.

   (2) În limitele prevăzute la alin. (1) şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 967, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de acelaşi grad ori de grade diferite în raport cu defunctul.

    Condiţii

   Art. 967. – (1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii.

   (2) Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moştenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale pentru a-l moşteni pe acesta.

   (3) Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el.

    Efectul general al reprezentării succesorale

   Art. 968. – (1) În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moştenirea se împarte pe tulpină.

   (2) Prin tulpină se înţelege:

– înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau este reprezentat la moştenire;

– înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea sau este reprezentat la moştenire.

   (3) Dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi grad din aceeaşi ramură împărţindu-se între ei în mod egal.

    Efectul particular al reprezentării succesorale

   Art. 969. – (1) Copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.

   (2) Raportul se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în secţiunea a 2-a a cap. IV din titlul IV al prezentei cărţi.

   CAPITOLUL III
Moştenitorii legali

   SECŢIUNEA 1
Soţul supravieţuitor

    Condiţii

   Art. 970. – Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat dacă, la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de divorţ definitivă.

    Vocaţia la moştenire a soţului supravieţuitor

   Art. 971. – (1) Soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali.

   (2) În absenţa persoanelor prevăzute la alin. (1) sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moştenire, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.

    Cota succesorală a soţului supravieţuitor

   Art. 972. – (1) Cota soţului supravieţuitor este de:

   a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;

   b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;

   c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;

   d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.

   (2) Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.

   (3) Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situaţia unui soţ supravieţuitor, cota stabilită potrivit alin. (1) şi (2) se împarte în mod egal între acestea.

    Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor

   Art. 973. – (1) Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii.

   (2) Dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.

   (3) Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.

   (4) Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.

   (5) Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat prin prezentul articol se soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu.

    Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor

   Art. 974. – Când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor moşteneşte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.

   SECŢIUNEA a 2-a
Descendenţii defunctului

    Dreptul de moştenire al descendenţilor

   Art. 975. – (1) Descendenţii sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit.

   (2) Descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire în ordinea proximităţii gradului de rudenie. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

   (3) În concurs cu soţul supravieţuitor, descendenţii defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moştenire.

   (4) Moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală.

   SECŢIUNEA a 3-a
Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi

    Vocaţia la moştenire a ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi

   Art. 976. – (1) Ascendenţii privilegiaţi sunt tatăl şi mama defunctului.

   (2) Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.

   (3) Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi vin la moştenire dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dispoziţiile art. 963 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

    Împărţirea moştenirii între soţul supravieţuitor, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi

   Art. 977. – (1) Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moştenire.

   (2) Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de o jumătate din moştenire.

    Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi

   Art. 978. – Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în funcţie de numărul ascendenţilor privilegiaţi care vin la moştenire, după cum urmează:

   a) în cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;

   b) în cazul în care la moştenire vin 2 părinţi, aceştia vor culege împreună o jumătate, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.

    Absenţa ascendenţilor privilegiaţi sau a colateralilor privilegiaţi

   Art. 979. – (1) În cazul în care colateralii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni, ascendenţii privilegiaţi vor culege moştenirea sau partea din moştenire cuvenită clasei a doua.

   (2) În cazul în care ascendenţii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni, colateralii privilegiaţi vor culege moştenirea sau partea din moştenire cuvenită clasei a doua.

    Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi

   Art. 980. – Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi se împarte între aceştia în mod egal.

    Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi

   Art. 981. – (1) Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în mod egal.

   (2) În cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire prin reprezentare succesorală, moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine se împarte între ei pe tulpină.

   (3) În cazul în care colateralii privilegiaţi sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite, moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine se împarte, în mod egal, între linia maternă şi cea paternă. În cadrul fiecărei linii, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1) şi (2).

   (4) În ipoteza prevăzută la alin. (3), colateralii privilegiaţi care sunt rude cu defunctul pe ambele linii vor culege, pe fiecare dintre acestea, partea din moştenire ce li se cuvine.

   SECŢIUNEA a 4-a
Ascendenţii ordinari

    Dreptul de moştenire al ascendenţilor ordinari

   Art. 982. – (1) Ascendenţii ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepţia părinţilor acestuia.

   (2) Ascendenţii ordinari vin la moştenire dacă descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

   (3) Ascendenţii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.

   (4) În concurs cu soţul supravieţuitor, ascendenţii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moştenire.

   (5) Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor ordinari de acelaşi grad se împarte între aceştia în mod egal.

   SECŢIUNEA a 5-a
Colateralii ordinari

    Dreptul de moştenire al colateralilor ordinari

   Art. 983. – (1) Colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepţia colateralilor privilegiaţi.

   (2) Colateralii ordinari vin la moştenire dacă descendenţii, ascendenţii privilegiaţi, colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

   (3) Colateralii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.

   (4) În concurs cu soţul supravieţuitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moştenire.

   (5) Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită colateralilor ordinari de acelaşi grad se împarte între aceştia în mod egal.

   TITLUL III
Liberalităţile

   CAPITOLUL I
Dispoziţii comune

   SECŢIUNEA 1
Dispoziţii preliminare

    Noţiune şi categorii

   Art. 984. – (1) Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.

   (2) Nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament.

    Donaţia

   Art. 985. – Donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar.

    Legatul

   Art. 986. – Legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate.

   SECŢIUNEA a 2-a
Capacitatea în materie de liberalităţi

    Capacitatea de folosinţă

   Art. 987. – (1) Orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea regulilor privind capacitatea.

   (2) Condiţia capacităţii de a dispune prin liberalităţi trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul îşi exprimă consimţământul.

   (3) Condiţia capacităţii de a primi o donaţie trebuie îndeplinită la data la care donatarul acceptă donaţia.

   (4) Condiţia capacităţii de a primi un legat trebuie îndeplinită la data deschiderii moştenirii testatorului.

    Lipsa capacităţii depline de exerciţiu a dispunătorului

   Art. 988. – (1) Cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

   (2) Sub sancţiunea nulităţii relative, nici chiar după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu persoana nu poate dispune prin liberalităţi în folosul celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la instanţa de tutelă descărcare pentru gestiunea sa. Se exceptează situaţia în care reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului.

    Desemnarea beneficiarului liberalităţii

   Art. 989. – (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalităţii ori cel puţin să prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice.

   (2) Persoana care nu există la data întocmirii liberalităţii poate beneficia de o liberalitate dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi posibil.

   (3) Sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l desemna pe beneficiarul liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea, repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi lăsată la aprecierea unui terţ.

   (4) Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său, tot de către dispunător.

    Incapacităţile speciale

   Art. 990. – (1) Sunt anulabile liberalităţile făcute medicilor, farmaciştilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului.

   (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):

   a) liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi;

   b) liberalităţile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data liberalităţii, dispunătorul nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi.

   (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi în privinţa preoţilor sau a altor persoane care acordau asistenţă religioasă în timpul bolii care este cauză a decesului.

   (4) Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare curge de la data la care moştenitorii au luat cunoştinţă de existenţa liberalităţii.

   (5) În cazul în care dispunătorul s-a restabilit, legatul devine valabil, iar acţiunea în anularea donaţiei poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data la care dispunătorul s-a restabilit.

    Incapacităţile speciale în materia legatelor

   Art. 991. – Sunt anulabile legatele în favoarea:

   a) notarului public care a autentificat testamentul;

   b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;

   c) martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1.043 alin. (2) şi art. 1.047 alin. (3);

   d) agenţilor instrumentatori, în cazurile prevăzute la art. 1.047;

   e) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea testamentului.

    Simulaţia

   Art. 992. – (1) Sancţiunea nulităţii relative prevăzute la art. 988 alin. (2), art. 990 şi 991 se aplică şi liberalităţilor deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse.

   (2) Sunt prezumate până la proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi liberalităţi, precum şi ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane.

   SECŢIUNEA a 3-a
Substituţiile fideicomisare

    Noţiune

   Art. 993. – Dispoziţia prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită unui terţ, denumit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege.

    Substituţia fideicomisară

   Art. 994. – (1) O liberalitate poate fi grevată de o sarcină care constă în obligaţia instituitului, donatar sau legatar, de a administra bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi de a le transmite, la decesul său, substituitului desemnat de dispunător.

   (2) Instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din prezentul cod referitoare la fiduciar.

   (3) Incapacităţile de a dispune se apreciază în raport cu dispunătorul, iar cele de a primi, în raport cu instituitul şi cu substituitul.

    Efectele cu privire la bunuri

   Art. 995. – (1) Sarcina prevăzută la art. 994 produce efecte numai cu privire la bunurile care au constituit obiectul liberalităţii şi care la data decesului instituitului pot fi identificate şi se află în patrimoniul său.

   (2) Atunci când liberalitatea are ca obiect valori mobiliare, sarcina produce efecte şi asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc.

   (3) Dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităţilor de publicitate, sarcina trebuie să respecte aceleaşi formalităţi. În cazul imobilelor, sarcina este supusă notării în cartea funciară.

    Drepturile substituitului

   Art. 996. – (1) Drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului.

   (2) Substituitul dobândeşte bunurile care constituie obiectul liberalităţii ca efect al voinţei dispunătorului.

   (3) Substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi de transmitere a bunurilor.

    Garanţiile şi asigurările

   Art. 997. – În vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune instituitului constituirea de garanţii şi încheierea unor contracte de asigurare.

    Imputarea sarcinii asupra cotităţii disponibile

   Art. 998. – Dacă instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina nu poate încălca rezerva sa succesorală.

    Acceptarea donaţiei după decesul dispunătorului

   Art. 999. – Oferta de donaţie făcută substituitului poate fi acceptată de acesta şi după decesul dispunătorului.

    Ineficacitatea substituţiei

   Art. 1. 000. – Atunci când substituitul predecedează instituitului sau renunţă la beneficiul liberalităţii, bunul revine instituitului, cu excepţia cazului în care s-a prevăzut că bunul va fi cules de moştenitorii substituitului ori a fost desemnat un al doilea substituit.

   SECŢIUNEA a 4-a
Liberalităţile reziduale

    Noţiune

   Art. 1.001. – Dispunătorul poate stipula ca substituitul să fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau legatele făcute în favoarea acestuia din urmă.

    Dreptul de dispoziţie al instituitului

   Art. 1.002. – Liberalitatea reziduală nu îl împiedică pe instituit să încheie acte cu titlu oneros şi nici să reţină bunurile ori sumele obţinute în urma încheierii acestora.

    Interdicţia de a dispune cu titlu gratuit

   Art. 1.003. – (1) Instituitul nu poate dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul unei liberalităţi reziduale.

   (2) Dispunătorul poate interzice instituitului să dispună de bunuri prin donaţie. Cu toate acestea, atunci când este moştenitor rezervatar al dispunătorului, instituitul păstrează posibilitatea de a dispune prin acte între vii sau pentru cauză de moarte de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor imputate asupra rezervei sale succesorale.

    Independenţa patrimonială a instituitului

   Art. 1. 004. – Instituitul nu este ţinut să dea socoteală dispunătorului ori moştenitorilor acestuia.

    Aplicarea regulilor substituţiei fideicomisare

   Art. 1.005. – Dispoziţiile prevăzute la art. 995, art. 996 alin. (2), art. 997, 999 şi 1.000 sunt aplicabile liberalităţilor reziduale.

   SECŢIUNEA a 5-a
Revizuirea condiţiilor şi sarcinilor

    Domeniul de aplicare

   Art. 1.006. – Dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile beneficiarului, survenite acceptării liberalităţii, îndeplinirea condiţiilor sau executarea sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a condiţiilor.

    Soluţionarea cererii de revizuire

   Art. 1.007. – (1) Cu respectarea, pe cât posibil, a voinţei dispunătorului, instanţa de judecată sesizată cu cererea de revizuire poate să dispună modificări cantitative sau calitative ale condiţiilor sau ale sarcinilor care afectează liberalitatea ori să le grupeze cu acelea similare provenind din alte liberalităţi.

   (2) Instanţa de judecată poate autoriza înstrăinarea parţială sau totală a obiectului liberalităţii, stabilind ca preţul să fie folosit în scopuri conforme cu voinţa dispunătorului, precum şi orice alte măsuri care să menţină pe cât posibil destinaţia urmărită de acesta.

    Înlăturarea efectelor revizuirii

   Art. 1.008. – Dacă motivele care au determinat revizuirea condiţiilor sau a sarcinilor nu mai subzistă, persoana interesată poate cere înlăturarea pentru viitor a efectelor revizuirii.

   SECŢIUNEA a 6-a
Dispoziţii speciale

    Clauzele considerate nescrise

   Art. 1.009. – (1) Este considerată nescrisă clauza prin care, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii sau restituirii obiectului acesteia, beneficiarul este obligat să nu conteste validitatea unei clauze de inalienabilitate ori să nu solicite revizuirea condiţiilor sau a sarcinilor.

   (2) De asemenea, este considerată nescrisă dispoziţia testamentară prin care se prevede dezmoştenirea ca sancţiune pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sau pentru contestarea dispoziţiilor din testament care aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari ori sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.

    Confirmarea liberalităţilor

   Art. 1.010. – Confirmarea unei liberalităţi de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor.

   CAPITOLUL II
Donaţia

   SECŢIUNEA 1
Încheierea contractului

    Forma donaţiei

   Art. 1.011. – (1) Donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

   (2) Nu sunt supuse dispoziţiei alin. (1) donaţiile indirecte, cele deghizate şi darurile manuale.

   (3) Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei.

   (4) Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului.

Punere în aplicare prin Lege 71/2011 :
Art. 94. – Plafonul valoric al bunurilor mobile corporale prevăzut la art. 1.011 alin. (4) din Codul civil va fi actualizat periodic, prin hotărâre a Guvernului.

    Înregistrarea donaţiei autentice

   Art. 1.012. – În scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim, notarul care autentifică un contract de donaţie are obligaţia să înscrie de îndată acest contract în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

    Formarea contractului

   Art. 1.013. – (1) Oferta de donaţie poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat cunoştinţă de acceptarea destinatarului. Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării.

   (2) Oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei. Moştenitorii destinatarului pot însă comunica acceptarea făcută de acesta.

   (3) Oferta de donaţie făcută unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu se acceptă de către reprezentantul legal.

   (4) Oferta de donaţie făcută unei persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate fi acceptată de către aceasta, cu încuviinţarea ocrotitorului legal.

    Promisiunea de donaţie

   Art. 1.014. – (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, promisiunea de donaţie este supusă formei autentice.

   (2) În caz de neexecutare din partea promitentului, promisiunea de donaţie nu conferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune-interese echivalente cu cheltuielile pe care le-a făcut şi avantajele pe care le-a acordat terţilor în considerarea promisiunii.

    Principiul irevocabilităţii

   Art. 1.015. – (1) Donaţia nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voinţa sa.

   (2) Astfel, este lovită de nulitate absolută donaţia care:

   a) este afectată de o condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa donatorului;

   b) impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donaţie;

   c) conferă donatorului dreptul de a denunţa unilateral contractul;

   d) permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile donate, nulitatea operează numai în privinţa acestei părţi.

    Întoarcerea convenţională

   Art. 1.016. – (1) Contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul, cât şi descendenţii săi ar predeceda donatorului.

   (2) În cazul în care donaţia are ca obiect bunuri supuse unor formalităţi de publicitate, atât dreptul donatarului, cât şi dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalităţi.

   SECŢIUNEA a 2-a
Efectele donaţiei

    Răspunderea donatorului

   Art. 1.017. – În executarea donaţiei, dispunătorul răspunde numai pentru dol şi culpă gravă.

    Garanţia contra evicţiunii

   Art. 1.018. – (1) Donatorul nu răspunde pentru evicţiune decât dacă a promis expres garanţia sau dacă evicţiunea decurge din fapta sa ori dintr-o împrejurare care afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut-o şi nu a comunicat-o donatarului la încheierea contractului.

   (2) În cazul donaţiei cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru evicţiune ca şi vânzătorul.

    Garanţia contra viciilor ascunse

   Art. 1.019. – (1) Donatorul nu răspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat.

   (2) Totuşi, dacă a cunoscut viciile ascunse şi nu le-a adus la cunoştinţa donatarului la încheierea contractului, donatorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat donatarului prin aceste vicii.

   (3) În cazul donaţiei cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru viciile ascunse ca şi vânzătorul.

   SECŢIUNEA a 3-a
Revocarea donaţiei

   §1. Dispoziţii comune

    Cauzele de revocare

   Art. 1.020. – Donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul.

    Modul de operare

   Art. 1.021. – Revocarea pentru ingratitudine şi pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept.

    Revocarea promisiunii de donaţie

   Art. 1.022. – (1) Promisiunea de donaţie se revocă de drept dacă anterior executării sale se iveşte unul dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute la art. 1023.

   (2) De asemenea, promisiunea de donaţie se revocă de drept şi atunci când, anterior executării sale, situaţia materială a promitentului s-a deteriorat într-o asemenea măsură încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil.

   §2. Revocarea pentru ingratitudine

    Cazuri

   Art. 1.023. – Donaţia se revocă pentru ingratitudine în următoarele cazuri:

   a) dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat;

   b) dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator;

   c) dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ţinându-se însă seama de starea în care se afla bunul la momentul donaţiei.

    Cererea de revocare

   Art. 1.024. – (1) Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a săvârşit fapta de ingratitudine.

   (2) Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată împotriva moştenitorilor.

   (3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moştenitorii donatorului, cu excepţia cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe donatar. De asemenea, moştenitorii pot introduce acţiunea în revocare în termen de un an de la data morţii donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare.

   (4) Acţiunea pornită de donator poate fi continuată de moştenitorii acestuia.

    Efectele generale ale revocării

   Art. 1.025. – (1) În caz de revocare pentru ingratitudine, dacă restituirea în natură a bunului donat nu este posibilă, donatarul va fi obligat să plătească valoarea acestuia, socotită la data soluţionării cauzei.

   (2) În urma revocării donaţiei pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat să restituie fructele pe care le-a perceput începând cu data introducerii cererii de revocare a donaţiei.

    Efectele speciale ale revocării

   Art. 1.026. – Revocarea pentru ingratitudine nu are niciun efect în privinţa drepturilor reale asupra bunului donat dobândite de la donatar, cu titlu oneros, de către terţii de bună-credinţă şi nici asupra garanţiilor constituite în favoarea acestora. În cazul bunurilor supuse unor formalităţi de publicitate, dreptul terţului trebuie să fi fost înscris anterior înregistrării cererii de revocare în registrele de publicitate aferente.

   §3. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii

    Acţiunile în caz de neexecutare a sarcinii

   Art. 1.027. – (1) Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donaţiei.

   (2) În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terţ, acesta poate cere numai executarea sarcinii.

   (3) Dreptul la acţiunea prin care se solicită executarea sarcinii sau revocarea donaţiei se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată.

    Întinderea obligaţiei de executare

   Art. 1.028. – Donatarul este ţinut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat, actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită.

    Efecte

   Art. 1.029. – Când donaţia este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintră în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, sub rezerva dispoziţiilor art. 1.648.

   SECŢIUNEA a 4-a
Donaţiile făcute viitorilor soţi în vederea căsătoriei şi donaţiile între soţi

    Caducitatea donaţiilor

   Art. 1.030. – Donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie.

    Revocabilitatea donaţiei între soţi

   Art. 1.031. – Orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei.

    Nulitatea donaţiei între soţi

   Art. 1.032. – Nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donaţiei făcute soţului de rea-credinţă.

    Donaţiile simulate

   Art. 1.033. – (1) Este lovită de nulitate orice simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi.

   (2) Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.

   CAPITOLUL III
Testamentul

   SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

    Noţiune

   Art. 1.034. – Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.

    Conţinutul testamentului

   Art. 1.035. – Testamentul conţine dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum şi la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste dispoziţii sau chiar şi în lipsa unor asemenea dispoziţii, testamentul poate să conţină dispoziţii referitoare la partaj, revocarea dispoziţiilor testamentare anterioare, dezmoştenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali şi alte dispoziţii care produc efecte după decesul testatorului.

    Testamentul reciproc

   Art. 1.036. – Sub sancţiunea nulităţii absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelaşi testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ.

    Proba testamentului

   Art. 1.037. – (1) Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele prevăzute de lege.

   (2) Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariţia, valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă.

    Consimţământul testatorului

   Art. 1.038. – (1) Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat.

   (2) Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au fost cunoscute de către acesta.

    Interpretarea testamentului

   Art. 1.039. – (1) Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.

   (2) Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci.

   (3) Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale.

   SECŢIUNEA a 2-a
Formele testamentului

    Formele testamentului ordinar

   Art. 1.040. – Testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic.

    Testamentul olograf

   Art. 1.041. – Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.

    Deschiderea testamentului olograf

   Art. 1.042. – (1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.

   (2) În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces-verbal.

   (3) Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf.

   (4) După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească.

    Testamentul autentic

   Art. 1.043. – (1) Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.

   (2) Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori.

    Întocmirea testamentului autentic

   Art. 1.044. – (1) Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului, care se îngrijeşte de scrierea actului şi apoi i-l citeşte sau, după caz, i-l dă să îl citească, menţionându-se expres îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar.

   (2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă.

   (3) Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notar.

    Autentificarea în situaţii particulare

   Art. 1.045. – (1) În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură. Menţiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezenţa a 2 martori, această formalitate suplinind absenţa semnăturii testatorului.

   (2) Declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau surdomutului, ştiutori de carte, se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii „consimt la prezentul act, pe care l-am citit”.

   (3) Dacă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

   (4) Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s-a citit cuprinsul testamentului, consemnând aceasta în încheierea de autentificare.

    Înregistrarea testamentului autentic

   Art. 1.046. – În scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Informaţii cu privire la existenţa unui testament se pot da numai după decesul testatorului.

Punere în aplicare Art. 1.046. – prin Lege 71/2011 :
Art. 95. – Înlăturarea efectelor nedemnităţii prin testament autentic sau printr-un act autentic notarial este supusă înscrierii în Registrul naţional notarial prevăzut la art. 1.046 din Codul civil.

    Testamentele privilegiate

   Art. 1.047. – (1) Se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele situaţii speciale:

   a) în faţa unui funcţionar competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale;

   b) în faţa comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus aceloraşi condiţii;

   c) în faţa comandantului unităţii militare ori a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României şi nu se poate adresa unui notar public;

   d) în faţa directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului ori, în lipsa acestora, în faţa medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituţie sanitară în care notarul public nu are acces.

   (2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) este obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezenţa a 2 martori.

   (3) Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator şi de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze.

   (4) Dispoziţiile alin. (3) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.

   (5) Prevederile art. 1.042 se aplică în mod corespunzător şi în privinţa testamentului privilegiat.

    Caducitatea testamentelor privilegiate

   Art. 1.048. – (1) Testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul se suspendă dacă testatorul a ajuns într-o stare în care nu îi este cu putinţă să testeze.

   (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică dispoziţiei testamentare prin care se recunoaşte un copil.

    Testamentul sumelor şi valorilor depozitate

   Art. 1.049. – (1) Dispoziţiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii.

   (2) Instituţiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor care constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport şi reducţiune fiind aplicabile.

   (3) Instituţiile de credit au obligaţia ca, la instituirea de către clienţii acestora a unei dispoziţii testamentare, să comunice, de îndată, menţiunea acesteia în registrul prevăzut la art. 1.046.

    Conversiunea formei testamentare

   Art. 1.050. – Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară.

   SECŢIUNEA a 3-a
Revocarea voluntară a testamentului

    Revocarea voluntară expresă

   Art. 1.051. – (1) Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior.

   (2) Testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într-o formă diferită de aceea a testamentului revocat.

   (3) Revocarea expresă a testamentului făcută printr-un act autentic notarial sau printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional notarial prevăzut la art. 1.046.

    Revocarea voluntară tacită

   Art. 1.052. – (1) Testatorul poate revoca testamentul olograf şi prin distrugerea, ruperea sau ştergerea sa. Ştergerea unei dispoziţii a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziţii. Modificările realizate prin ştergere se semnează de către testator.

   (2) Distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf, cunoscută de testator, atrage de asemenea revocarea, cu condiţia ca acesta să fi fost în măsură să îl refacă.

   (3) Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu acesta. Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior.

    Retractarea revocării

   Art. 1.053. – (1) Dispoziţia revocatorie poate fi retractată în mod expres prin act autentic notarial sau prin testament.

   (2) Retractarea unei dispoziţii revocatorii înlătură efectele revocării, cu excepţia cazului în care testatorul şi-a manifestat voinţa în sens contrar sau dacă această intenţie a testatorului rezultă din împrejurările concrete. Dispoziţiile art. 1.051 alin. (3) rămân aplicabile.

   (3) Retractarea unei dispoziţii revocatorii făcută printr-un act autentic notarial sau printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional notarial prevăzut la art. 1.046.

   SECŢIUNEA a 4-a
Legatul

   §1. Categorii de legate

    Clasificarea legatelor

   Art. 1.054. – (1) Legatele sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.

   (2) Legatul poate fi pur şi simplu, cu termen, sub condiţie sau cu sarcină.

    Legatul universal

   Art. 1.055. – Legatul universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la întreaga moştenire.

    Legatul cu titlu universal

   Art. 1.056. – (1) Legatul cu titlu universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la o fracţiune a moştenirii.

   (2) Prin fracţiune a moştenirii se înţelege:

   a) fie proprietatea unei cote-părţi din aceasta;

   b) fie un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părţi din moştenire;

   c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cotepărţi din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor.

    Legatul cu titlu particular

   Art. 1.057. – Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular.

   §2. Efectele legatelor

    Fructele bunurilor ce constituie obiectul legatului

   Art. 1.058. – Legatarul are dreptul la fructele bunurilor moştenirii care i se cuvin din ziua deschiderii moştenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în privinţa sa, cu excepţia cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună-credinţă.

    Drepturile legatarului cu titlu particular

   Art. 1.059. – (1) Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeşte proprietatea acestuia de la data deschiderii moştenirii.

   (2) Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creanţe asupra moştenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie.

    Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular

   Art. 1.060. – (1) Dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său fără a depăşi valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor.

   (2) Valoarea bunurilor lăsate prin legat şi a sarcinilor va fi aceea de la data deschiderii moştenirii.

    Accesoriile bunului care constituie obiectul unui legat cu titlu particular

   Art. 1.061. – (1) Bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găseşte la data deschiderii moştenirii.

   (2) Legatul cuprinde şi dreptul la acţiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terţ după întocmirea testamentului.

   (3) Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creşteri cantitative, calitative sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziţionarea altor bunuri în cadrul unei universalităţi se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori universalitatea rezultată.

    Legatul rentei viagere sau al unei creanţe de întreţinere

   Art. 1.062. – Când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de întreţinere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moştenirii.

    Legatul alternativ

   Art. 1.063. – În cazul în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de alegere revine celui ţinut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului sau unui terţ.

    Legatul bunului altuia

   Art. 1.064. – (1) Când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparţine unei alte persoane decât testatorul şi nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moştenirii, atunci se aplică dispoziţiile prezentului articol.

   (2) Dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu a ştiut că bunul nu este al său, legatul este anulabil.

   (3) În cazul în care testatorul a ştiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii.

    Legatul conjunctiv

   Art. 1.065. – (1) Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin acelaşi testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia.

   (2) În cazul legatului conjunctiv, dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalţi legatari.

   (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate.

    Cheltuielile predării legatului

   Art. 1.066. – În lipsa unei dispoziţii testamentare sau legale contrare, cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moştenirii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere rezervei succesorale.

    Dreptul de preferinţă al creditorilor moştenirii faţă de legatari

   Art. 1.067. – (1) Creditorii moştenirii au dreptul să fie plătiţi cu prioritate faţă de legatari.

   (2) Dacă legatele cu titlu particular depăşesc activul net al moştenirii, ele vor fi reduse în măsura depăşirii, la cererea creditorilor moştenirii sau a celui care este obligat să le execute.

   (3) În cazul în care, fără a se cunoaşte anumite datorii sau sarcini ale moştenirii, a fost executat un legat, moştenitorul legal sau testamentar, creditorii sau orice persoană interesată poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care legatul urmează a fi redus.

   §3. Ineficacitatea legatelor

    Revocarea voluntară a legatului

   Art. 1.068. – (1) Legatele sunt supuse dispoziţiilor privind revocarea voluntară a testamentului.

   (2) Orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular, consimţită de către testator, chiar dacă este afectată de modalităţi, revocă implicit legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat.

   (3) Ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă:

   a) este determinată de incapacitatea sau vicierea voinţei testatorului; ori

   b) înstrăinarea reprezintă o donaţie în favoarea beneficiarului legatului şi nu s-a făcut sub condiţii sau cu sarcini substanţial diferite de acelea care afectează legatul.

   (4) Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legatul.

    Revocarea judecătorească

   Art. 1.069. – (1) Revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinţei testatorului, eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii.

   (2) Revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată şi pentru ingratitudine în următoarele cazuri:

   a) dacă legatarul a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat;

   b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.

    Termenul de prescripţie

   Art. 1.070. – Dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de la data la care moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată.

    Caducitatea legatului

   Art. 1.071. – Orice legat devine caduc atunci când:

   a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii;

   b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii;

   c) legatarul este nedemn;

   d) legatarul renunţă la legat;

   e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal;

   f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul.

    Destinaţia bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace

   Art. 1.072. – Ineficacitatea legatului din cauza nulităţii, revocării, caducităţii sau desfiinţării pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea condiţiei rezolutorii profită moştenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau, după caz, înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul.

    Regimul legatului-sarcină

   Art. 1.073. – Cu excepţia cazului prevăzut la art. 1.071 lit. f), caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terţ nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Moştenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligaţi să execute legatul-sarcină.

   SECŢIUNEA a 5-a
Dezmoştenirea

    Noţiune

   Art. 1.074. – (1) Dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulţi dintre moştenitorii săi legali.

   (2) Dezmoştenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali şi indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulţi legatari.

    Efectele

   Art. 1.075. – (1) În cazul dezmoştenirii soţului supravieţuitor, moştenitorii din clasa cu care acesta vine în concurs culeg partea din moştenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a dezmoştenirii.

   (2) Dacă, în urma dezmoştenirii, pe lângă soţul supravieţuitor, vin la moştenire atât cel dezmoştenit, cât şi acela care beneficiază de dezmoştenire, acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei soţului supravieţuitor şi a cotei celui dezmoştenit.

   (3) Atunci când, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale legale, moştenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoştenit.

   (4) Dacă, în urma dezmoştenirii, o persoană este înlăturată total de la moştenire, cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie moştenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moştenitorilor subsecvenţi.

   (5) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1)-(4) nu pot profita persoanelor incapabile de a primi legate.

    Nulitatea

   Art. 1.076. – (1) Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost dezmoşteniţi este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege.

   (2) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare curge de la data la care cei dezmoşteniţi au luat cunoştinţă de dispoziţia testamentară prin care au fost înlăturaţi de la moştenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moştenirii.

   SECŢIUNEA a 6-a
Execuţiunea testamentară

    Desemnarea şi misiunea executorului

   Art. 1.077. – (1) Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară executării dispoziţiilor testamentare. Executorul testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ determinat prin testament.

   (2) Dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori testamentari, oricare dintre ei poate acţiona fără concursul celorlalţi, cu excepţia cazului în care testatorul a dispus altfel sau le-a împărţit atribuţiile.

   (3) Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării misiunii prin declaraţie autentică notarială.

    Capacitatea executorului

   Art. 1.078. – Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate fi executor testamentar.

    Dreptul de administrare

   Art. 1.079. – (1) Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moştenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept.

   (2) Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt.

   (3) Termenul de 2 ani poate fi prelungit de instanţa de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor termene succesive de câte un an.

Punere în aplicare prin Lege 71/2011 :
Art. 97. – Execuţiunile testamentare începute înainte de data intrării în vigoare a Codului civil nu pot dura mai mult de 2 ani calculaţi de la această dată, cu posibilitatea de prelungire în condiţiile art. 1.079 alin. (3) din Codul civil.

    Puterile executorului

   Art. 1.080. – (1) Executorul testamentar:

   a) va cere, în condiţiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moştenitori sunt şi minori, persoane puse sub interdicţie judecătorească sau dispărute;

   b) va stărui a se face inventarul bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea moştenitorilor;

   c) va cere instanţei să încuviinţeze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor. Instanţa va putea încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moştenitori rezervatari;

   d) va depune diligenţe pentru executarea testamentului, iar în caz de contestaţie, pentru a apăra validitatea sa;

   e) va plăti datoriile moştenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile numai cu încuviinţarea instanţei;

   f) va încasa creanţele moştenirii.

   (2) Testatorul poate dispune ca executorul testamentar să procedeze la partajarea bunurilor moştenirii. Partajul produce efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost aprobat de toţi moştenitorii.

Punere în aplicare Art. 1.080. – prin Lege 71/2011 :
Art. 98. – În cazul moştenirilor care se deschid după data intrării în vigoare a Codului civil, executorii cu sau fără sezină, instituiţi prin testamente anterioare acestei date, au atribuţiile prevăzute la art. 1.080 din Codul civil, cu excepţia cazului în care atribuţiile au fost limitate expres de testator.

    Transmiterea execuţiunii

   Art. 1.081. – (1) Puterile executorului testamentar nu pot fi transmise.

   (2) Misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei funcţii determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea funcţie.

    Obligaţia de a da socoteală şi răspunderea executorului

   Art. 1.082. – (1) La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale, executorul testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există moştenitori rezervatari. Această obligaţie se transmite moştenitorilor executorului.

   (2) Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare.

   (3) Dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori testamentari, răspunderea acestora este solidară, cu excepţia cazului în care testatorul le-a împărţit atribuţiile şi fiecare dintre ei s-a limitat la misiunea încredinţată.

    Remuneraţia executorului

   Art. 1.083. – Misiunea executorului testamentar este gratuită, dacă testatorul nu a stabilit o remuneraţie în sarcina moştenirii.

    Suportarea cheltuielilor

   Art. 1.084. – Cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea puterilor sale sunt în sarcina moştenirii.

    Încetarea execuţiunii

   Art. 1.085. – Execuţiunea testamentară poate înceta:

   a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite;

   b) prin renunţare în forma unei declaraţii autentice notariale;

   c) prin decesul executorului testamentar;

   d) prin punerea sub interdicţie judecătorească a executorului testamentar;

   e) prin revocarea de către instanţă a executorului testamentar care nu îşi îndeplineşte misiunea ori o îndeplineşte în mod necorespunzător;

   f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care instanţa decide prelungirea termenului.

   CAPITOLUL IV
Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive

   SECŢIUNEA 1
Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă

    Noţiunea de rezervă succesorală

   Art. 1.086. – Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri.

    Moştenitorii rezervatari

   Art. 1.087. – Sunt moştenitori rezervatari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului.

    Întinderea rezervei succesorale

   Art. 1.088. – Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.

    Noţiunea de cotitate disponibilă

   Art. 1.089. – Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moştenirii care nu este rezervată prin lege şi de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalităţi.

    Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor

   Art. 1.090. – (1) Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni lor, nu pot depăşi un sfert din moştenire şi nici partea descendentului care a primit cel mai puţin.

   (2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 şi cotitatea disponibilă specială, atunci această diferenţă revine descendenţilor.

   (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menţionat la alin. (1) a fost dezmoştenit direct, iar de această dezmoştenire ar beneficia soţul supravieţuitor.

   SECŢIUNEA a 2-a
Reducţiunea liberalităţilor excesive

    Stabilirea rezervei succesorale şi a cotităţii disponibile

   Art. 1.091. – (1) Valoarea masei succesorale, în funcţie de care se determină rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă, se stabileşte astfel:

   a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii;

   b) determinarea activului net al moştenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut;

   c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donaţiilor făcute de cel care lasă moştenirea.

   (2) În vederea aplicării alin. (1) lit. c), se ia în considerare valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor donate, ţinându-se însă cont de starea lor în momentul donaţiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie. Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ţine seama de valoarea lor la data înstrăinării. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ţine cont de valoarea, la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii. Totuşi, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare. În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donaţia nu se va supune reunirii fictive. Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii.

   (3) Nu se va ţine seama în stabilirea rezervei de darurile obişnuite, de donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici de cheltuielile de nuntă.

   (4) Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare.

   (5) Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă se calculează în funcţie de valoarea stabilită potrivit alin. (1). La stabilirea rezervei nu se ţine seama de cei care au renunţat la moştenire, cu excepţia celor obligaţi la raport, potrivit art. 1.147 alin. (2).

    Modul de operare

   Art. 1.092. – După deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere.

    Persoanele care pot cere reducţiunea

   Art. 1.093. – Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută numai de către moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum şi de către creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.

    Căile de realizare a reducţiunii

   Art. 1.094. – (1) Reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesaţi.

   (2) În lipsa unei asemenea învoieli, reducţiunea poate fi invocată în faţa instanţei de judecată pe cale de excepţie sau pe cale de acţiune, după caz.

   (3) În cazul pluralităţii de moştenitori rezervatari, reducţiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o şi profită numai acestuia.

    Termenul de prescripţie

   Art. 1.095. – (1) Dreptul la acţiunea în reducţiune a liberalităţilor excesive se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moştenirii sau, după caz, de la data la care moştenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţilor.

   (2) În cazul liberalităţilor excesive a căror existenţă nu a fost cunoscută de moştenitorii rezervatari, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când au cunoscut existenţa acestora şi caracterul lor excesiv.

   (3) Excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv.

    Ordinea reducţiunii

   Art. 1.096. – (1) Legatele se reduc înaintea donaţiilor.

   (2) Legatele se reduc toate deodată şi proporţional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate.

   (3) Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.

   (4) Donaţiile concomitente se reduc toate deodată şi proporţional, afară dacă donatorul a dispus că anumite donaţii vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte donaţii.

   (5) Dacă beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare.

    Efectele reducţiunii

   Art. 1.097. – (1) Reducţiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desfiinţarea donaţiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.

   (2) Întregirea rezervei, ca urmare a reducţiunii, se realizează în natură.

   (3) Reducţiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum şi atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.

   (4) Când donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donaţiei, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă.

   (5) Dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducţiunea necesară întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin luare mai puţin sau prin echivalent bănesc.

   (6) În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părţii din bun care depăşeşte cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptăţiţi au cerut reducţiunea.

    Reducţiunea unor liberalităţi speciale

   Art. 1.098. – (1) Dacă donaţia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră, moştenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii, fie de a solicita reducţiunea potrivit dreptului comun.

   (2) Dacă moştenitorii rezervatari nu se înţeleg asupra opţiunii, reducţiunea se va face potrivit dreptului comun.

    Imputarea liberalităţilor

   Art. 1.099. – (1) Dacă beneficiarul liberalităţii nu este moştenitor rezervatar, liberalitatea primită se impută asupra cotităţii disponibile, iar dacă o depăşeşte, este supusă reducţiunii.

   (2) Dacă gratificatul este moştenitor rezervatar şi liberalitatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotităţii disponibile. Dacă este cazul, excedentul se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul şi, dacă o depăşeşte, este supus reducţiunii.

   (3) Dacă gratificatul este moştenitor rezervatar şi liberalitatea este supusă raportului, ea se impută asupra rezervei celui gratificat, iar dacă există, excedentul se impută asupra cotităţii disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale. În acest ultim caz, numai partea care excedează rezervei globale se impută asupra cotităţii disponibile. În toate cazurile, dacă se depăşeşte cotitatea disponibilă, liberalitatea este supusă reducţiunii.

   (4) Dacă există mai multe liberalităţi, imputarea se face potrivit alin. (1)-(3), ţinând seama şi de ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive.

   TITLUL IV
Transmisiunea şi partajul moştenirii

   CAPITOLUL I
Transmisiunea moştenirii

   SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

    Noţiunile de opţiune succesorală şi de succesibil

   Art. 1.100. – (1) Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea.

   (2) Prin succesibil se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.

    Caracterele juridice ale opţiunii

   Art. 1.101. – Sub sancţiunea nulităţii absolute, opţiunea succesorală este indivizibilă şi nu poate fi afectată de nicio modalitate.

    Vocaţia multiplă la moştenire

   Art. 1.102. – (1) Moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii la moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct.

   (2) Legatarul chemat la moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi. Dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar.

    Termenul de opţiune succesorală

   Art. 1.103. – (1) Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.

   (2) Termenul de opţiune curge:

   a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;

   b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;

   c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;

   d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

   (3) Termenului prevăzut la alin. (1) i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă.

    Prorogarea termenului

   Art. 1.104. – (1) În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de opţiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de inventariere.

   (2) Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moştenitor, cu excepţia cazului în care a acceptat moştenirea.

    Retransmiterea dreptului de opţiune

   Art. 1.105. – (1) Moştenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.

   (2) În cazul prevăzut la alin. (1), partea succesibilului care renunţă profită celorlalţi moştenitori ai autorului său.

   SECŢIUNEA a 2-a
Acceptarea moştenirii

    Libertatea acceptării moştenirii

   Art. 1.106. – Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine.

    Acceptarea moştenirii de către creditori

   Art. 1.107. – Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor.

    Felurile acceptării

   Art. 1.108. – (1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.

   (2) Acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.

   (3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor.

    Înregistrarea actelor de acceptare

   Art. 1.109. – În situaţia în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declaraţia de acceptare se va înscrie în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.

    Actele cu valoare de acceptare tacită

   Art. 1.110. – (1) Actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:

   a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii;

   b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi;

   c) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.

   (2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire.

   (3) Actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor.

   (4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii.

    Declaraţia de neacceptare

   Art. 1.111. – Succesibilul care intenţionează să îndeplinească un act ce poate avea semnificaţia acceptării moştenirii, dar care doreşte ca prin aceasta să nu fie considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declaraţie autentică notarială.

    Prezumţia de renunţare

   Art. 1.112. – (1) Este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în termenul prevăzut la art. 1.103. Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta moştenirea în termenul prevăzut la art. 1.103, va fi prezumat că renunţă la moştenire.

   (2) Prezumţia de renunţare operează numai dacă citaţia i-a fost comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală.

    Reducerea termenului de opţiune

   Art. 1.113. – (1) Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1.103.

   (2) Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire.

    Efectele acceptării

   Art. 1.114. – (1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului.

   (2) Moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.

   (3) Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii. Prin excepţie, el răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă:

   a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;

   b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi;

   c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii.

   (4) În cazul înstrăinării bunurilor moştenirii după deschiderea acesteia, bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogaţiei pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor moştenirii.

    Întocmirea inventarului

   Art. 1.115. – (1) Succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina moştenirii.

   (2) Dacă succesibilii sau persoanele care deţin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanţa judecătorească de la locul deschiderii moştenirii.

   (3) Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul succesibililor şi al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către persoana desemnată fie de notar, fie, după caz, de instanţa de judecată competentă.

    Procesul-verbal de inventariere

   Art. 1.116. – (1) Procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea şi evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moştenirii.

   (2) Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menţiona separat.

   (3) În inventar se cuprind menţiuni privind pasivul succesoral.

   (4) Bunurile moştenirii care se găsesc în posesia altei persoane vor fi inventariate cu precizarea locului unde se află şi a motivului pentru care se găsesc acolo.

   (5) În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va găsi vreun testament lăsat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare şi va fi depus în depozit la biroul notarului public.

   (6) Inventarul se semnează de cel care l-a întocmit, de succesibilii aflaţi la locul inventarului, iar în lipsa acestora sau în cazul refuzului lor de a semna, inventarul va fi semnat de 2 martori.

    Măsurile speciale de conservare a bunurilor

   Art. 1.117. – (1) Dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode.

   (2) Poate fi numit custode, cu acordul tuturor celor interesaţi, unul dintre succesibili, iar în caz contrar, o altă persoană aleasă de către notar.

   (3) În cazul în care conservarea bunurilor moştenirii necesită anumite cheltuieli, acestea vor fi făcute, cu încuviinţarea notarului, de către custodele prevăzut la alin. (1) sau, în lipsa custodelui, de un curator special, numit de notar pentru administrarea bunurilor.

   (4) Bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe bază de procesverbal semnat de notar şi de custode sau curator. Dacă predarea are loc concomitent cu inventarierea, se va face menţiune în procesul-verbal, un exemplar al acestuia predându-se custodelui sau curatorului.

   (5) Custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile şi să dea socoteală notarului asupra cheltuielilor de conservare sau administrare a acestor bunuri la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar.

   (6) Oricine se consideră vătămat prin inventarul întocmit sau prin măsurile de conservare şi administrare luate de notarul public poate face plângere la instanţa judecătorească competentă.

    Măsurile speciale privind sumele de bani şi alte valori

   Art. 1.118. – (1) Dacă în timpul efectuării inventarului se vor găsi sume de bani, hârtii de valoare, cecuri sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la o instituţie specializată, făcându-se menţiune despre aceasta şi în procesul-verbal de inventariere.

   (2) Din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa moştenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul şi gospodăreau împreună cu acesta sumele necesare pentru:

   a) întreţinerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;

   b) plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau pentru plata asigurărilor sociale;

   c) acoperirea cheltuielilor pentru conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii.

    Acceptarea forţată

   Art. 1.119. – (1) Succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.

   (2) Moştenitorul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) este ţinut să plătească datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

   SECŢIUNEA a 3-a
Renunţarea la moştenire

    Forma renunţării

   Art. 1.120. – (1) Renunţarea la moştenire nu se presupune, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1.112 şi art. 1.113 alin. (2).

   (2) Declaraţia de renunţare se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege.

   (3) Pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.

    Efectele renunţării

   Art. 1.121. – (1) Succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor.

   (2) Partea renunţătorului profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea.

    Renunţarea frauduloasă

   Art. 1.122. – (1) Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea.

   (2) Admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia.

    Revocarea renunţării

   Art. 1.123. – (1) În tot cursul termenului de opţiune, renunţătorul poate revoca renunţarea, dacă moştenirea nu a fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea care i-ar reveni, dispoziţiile art. 1.120 aplicându-se în mod corespunzător.

   (2) Revocarea renunţării valorează acceptare, bunurile moştenirii fiind preluate în starea în care se găsesc şi sub rezerva drepturilor dobândite de terţi asupra acelor bunuri.

    Termenul de prescripţie

   Art. 1.124. – Dreptul la acţiunea în anularea acceptării sau renunţării se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă.

   SECŢIUNEA a 4-a
Sezina

    Noţiune

   Art. 1.125. – Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă moştenitorilor sezinari şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului.

    Moştenitorii sezinari

   Art. 1.126. – Sunt moştenitori sezinari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi.

    Dobândirea sezinei de către moştenitorii legali nesezinari

   Art. 1.127. – (1) Moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii.

   (2) Până la intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii, moştenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor.

    Intrarea legatarului universal sau cu titlu universal în stăpânirea moştenirii

   Art. 1.128. – (1) Legatarul universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii de la moştenitorii rezervatari. Dacă asemenea moştenitori nu există sau refuză, legatarul universal intră în stăpânirea moştenirii prin eliberarea certificatului de moştenitor.

   (2) Legatarul cu titlu universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii de la moştenitorii rezervatari sau, după caz, de la legatarul universal intrat în stăpânirea moştenirii ori de la moştenitorii legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moştenirii, fie de drept, fie prin eliberarea certificatului de moştenitor. Dacă asemenea moştenitori nu există sau refuză, legatarul cu titlu universal intră în stăpânirea moştenirii prin eliberarea certificatului de moştenitor.

    Predarea legatului cu titlu particular

   Art. 1.129. – Legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului din ziua în care acesta i-a fost predat de bunăvoie sau, în lipsă, din ziua depunerii la instanţă a cererii de predare.

   SECŢIUNEA a 5-a
Petiţia de ereditate

    Persoanele care pot obţine recunoaşterea calităţii de moştenitor

   Art. 1.130. – Moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu universal poate obţine oricând recunoaşterea calităţii sale de moştenitor contra oricărei persoane care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de moştenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral.

    Efectele recunoaşterii calităţii de moştenitor

   Art. 1.131. – (1) Recunoaşterea calităţii de moştenitor îl obligă pe deţinătorul fără titlu al bunurilor din patrimoniul succesoral la restituirea acestor bunuri cu aplicarea regulilor prevăzute la art. 1.635-1.649.

   (2) În privinţa actelor juridice încheiate între deţinătorul fără titlu al bunurilor succesorale şi terţi, dispoziţiile art. 960 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

   SECŢIUNEA a 6-a
Certificatul de moştenitor

    Noţiune

   Art. 1.132. – Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege.

    Efecte

   Art. 1.133. – (1) Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

   (2) În vederea stabilirii componenţei patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial.

    Nulitatea

   Art. 1.134. – Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

   CAPITOLUL II
Moştenirea vacantă

    Noţiune

   Art. 1.135. – (1) Dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari, moştenirea este vacantă.

   (2) Dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moştenirii şi nu există moştenitori legali ori vocaţia acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din moştenire rămasă neatribuită este vacantă.

    Administrarea provizorie a bunurilor moştenirii

   Art. 1.136. – (1) Cât timp moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut, notarul public competent poate să numească un curator special al moştenirii, pentru apărarea drepturilor moştenitorului eventual, având drepturile şi îndatoririle de administrare prevăzute la art. 1.117 alin. (3)-(5).

   (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), acţiunile împotriva moştenirii se vor îndrepta împotriva unui curator special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului.

   (3) Dacă există indicii că moştenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public competent încunoştinţează şi organul care reprezintă comuna, oraşul sau, după caz, municipiul.

    Somarea succesibililor

   Art. 1.137. – (1) Dacă în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare.

   (2) Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata că moştenirea este vacantă.

    Dreptul de a culege moştenirea vacantă

   Art. 1.138. – Moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispoziţie testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moştenirii, urmăreşte să înlăture această regulă.

    Intrarea în stăpânirea moştenirii vacante şi răspunderea pentru pasiv

   Art. 1.139. – (1) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1.137, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut. Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale.

   (2) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.

    Desfiinţarea vacanţei moştenirii

   Art. 1.140. – Dacă, deşi s-a constatat vacanţa moştenirii, există moştenitori, atunci aceştia pot exercita petiţia de ereditate împotriva comunei, oraşului sau, după caz, municipiului.

   CAPITOLUL III
Amintirile de familie

    Bunurile care constituie amintiri de familie

   Art. 1.141. – (1) Constituie amintiri de familie bunurile ce au aparţinut membrilor familiei şi stau mărturie istoriei acesteia.

   (2) Sunt incluse în această categorie bunuri precum corespondenţa purtată de membrii familiei, arhivele familiale, decoraţiile, armele de colecţie, portretele de familie, documentele, precum şi orice alte bunuri cu semnificaţie morală deosebită pentru respectiva familie.

    Regimul juridic al amintirilor de familie

   Art. 1.142. – (1) Moştenitorii pot ieşi din indiviziune cu privire la bunurile care constituie amintiri de familie numai prin partaj voluntar.

   (2) În cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie rămân în indiviziune.

   (3) Pe durata indiviziunii, prin acordul moştenitorilor sau, în lipsa acestuia, prin hotărârea instanţei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul familiei la unul ori mai mulţi dintre moştenitori sau în locul convenit de ei.

   (4) Moştenitorul desemnat ca depozitar poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie de la cel care le deţine pe nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locaţiune fără acordul unanim al coindivizarilor.

   CAPITOLUL IV
Partajul succesoral şi raportul

   SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale referitoare la partajul succesoral

    Starea de indiviziune

   Art. 1.143. – (1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.

   (2) Dispoziţiile art. 669-686 se aplică şi partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.

    Partajul voluntar

   Art. 1.144. – (1) Dacă toţi moştenitorii sunt prezenţi şi au capacitate de exerciţiu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma şi prin actul pe care părţile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenţia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.

   (2) Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute.

    Măsuri conservatorii

   Art. 1.145. – Bunurile moştenirii pot să facă obiectul unor măsuri conservatorii, în tot sau în parte, la cererea persoanelor interesate, în condiţiile legii.

   SECŢIUNEA a 2-a
Raportul donaţiilor

    Noţiune

   Art. 1.146. – (1) Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a readuce la moştenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea.

   (2) În lipsă de stipulaţie contrară din partea donatorului, cei menţionaţi la alin. (1) sunt obligaţi la raport numai dacă ar fi avut vocaţie concretă la moştenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donaţiei.

    Scutirea de raport a renunţătorului la moştenirea legală

   Art. 1.147. – (1) În caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile.

   (2) Prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire. În acest caz, donatarul va readuce la moştenire numai valoarea bunului donat care depăşeşte partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal.

    Persoanele care pot cere raportul donaţiei

   Art. 1.148. – Dreptul de a cere raportul îl au numai descendenţii şi soţul supravieţuitor, precum şi, pe cale oblică, creditorii personali ai acestora.

    Caracterul personal al obligaţiei de raport

   Art. 1.149. – (1) Moştenitorul datorează raportul numai pentru donaţiile pe care le-a primit personal de la donator.

   (2) Dacă descendentul donatarului vine în nume propriu la moştenirea donatorului, nu este obligat să raporteze donaţia făcută ascendentului său, chiar dacă a acceptat moştenirea acestuia din urmă.

   (3) Descendentul care vine la moştenire prin reprezentare succesorală este obligat să raporteze donaţia primită de la defunct de către ascendentul său pe care îl reprezintă, chiar dacă nu l-a moştenit pe acesta din urmă.

    Excepţiile de la obligaţia de raport

   Art. 1.150. – (1) Nu sunt supuse raportului:

   a) donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donaţie sau printr-un act ulterior, întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalităţi;

   b) donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;

   c) darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel;

   d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat.

   (2) De asemenea, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ţinut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar.

    Modul de efectuare a raportului

   Art. 1.151. – (1) Raportul se face prin echivalent. Este considerată ca nescrisă dispoziţia care impune donatarului raportul în natură.

   (2) Cu toate acestea, donatarul poate efectua raportul în natură dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului şi nu l-a grevat cu o sarcină reală şi nici nu l-a dat în locaţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

   (3) Raportul prin echivalent se poate realiza prin preluare, prin imputaţie sau în bani.

   (4) Raportul prin preluare se realizează prin luarea din masa succesorală de către moştenitorii îndreptăţiţi la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeaşi natură şi calitate cu cele care au format obiectul donaţiei, ţinând seama de cotele succesorale ale fiecăruia.

   (5) În cazul raportului prin imputaţie, valoarea donaţiei se scade din partea moştenitorului obligat la raport.

   (6) În cazul raportului în bani, cel obligat la raport va depune la dispoziţia celorlalţi moştenitori o sumă de bani care reprezintă diferenţa dintre valoarea bunului donat şi partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale.

    Căile de realizare a raportului

   Art. 1.152. – (1) Raportul se realizează în cadrul partajului, prin bună învoială sau pe cale judecătorească.

   (2) Raportul cerut de unul dintre moştenitori profită şi celorlalţi moştenitori îndreptăţiţi să solicite raportul, cu excepţia celor care au renunţat în mod expres la raport.

    Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent

   Art. 1.153. – (1) În vederea efectuării raportului prin echivalent, se ia în considerare valoarea bunului donat la momentul judecăţii, ţinându-se însă cont de starea lui în momentul donaţiei, din care se scade valoarea, la momentul judecăţii, a sarcinilor asumate prin contractul de donaţie.

   (2) Dacă bunul a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport, se ţine seama de valoarea lui la data înstrăinării. Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul, se ţine cont de valoarea, la data raportului, a bunului intrat în patrimoniu şi de starea lui la momentul dobândirii. Totuşi, dacă devalorizarea bunului intrat în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii sale, înlocuirea bunului nu este luată în considerare.

   (3) Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data realizării raportului.

    Ameliorările şi degradările bunului donat în cazul raportului în natură

   Art. 1.154. – (1) Donatarul are dreptul să recupereze, proporţional cu cotele succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările adăugate, precum şi cu lucrările autonome necesare şi utile până la data raportului.

   (2) Totodată, donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile.

   (3) Donatarul poate reţine bunul până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care creanţa lui se compensează cu despăgubirile pe care le datorează potrivit alin. (2).

   SECŢIUNEA a 3-a
Plata datoriilor

    Plata pasivului. Excepţiile de la divizarea de drept a pasivului moştenirii

   Art. 1.155. – (1) Moştenitorii universali şi cu titlu universal contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia.

   (2) Înainte de partajul succesoral, creditorii ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii ori s-au născut înainte de deschiderea moştenirii pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea, ei pot solicita executarea silită asupra acestor bunuri.

   (3) Regula divizării de drept a pasivului succesoral nu se aplică dacă:

   a) obligaţia este indivizibilă;

   b) obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui astfel de bun;

   c) obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală, caz în care moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător;

   d) unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia. În acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate, supusă reducţiunii dacă este cazul.

    Situaţia creditorilor personali ai moştenitorilor

   Art. 1.156. – (1) Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moştenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile moştenirii.

   (2) Creditorii personali ai moştenitorilor şi orice persoană ce justifică un interes legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj.

   (3) Ceilalţi moştenitori pot obţine respingerea acţiunii de partaj introduse de către creditor, plătind datoria în numele şi pe seama moştenitorului debitor.

   (4) Creditorii pot solicita revocarea partajului fără a fi obligaţi să dovedească frauda copărtaşilor numai dacă, deşi au cerut să fie prezenţi, partajul s-a realizat în lipsa lor şi fără să fi fost convocaţi. În toate celelalte cazuri, acţiunea în revocarea partajului rămâne supusă dispoziţiilor art. 1.562.

   (5) Din bunurile moştenirii atribuite la partaj, precum şi din cele care le iau locul în patrimoniul moştenitorului, creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului.

   (6) Dispoziţiile alin. (5) sunt aplicabile şi legatarilor cu titlu particular ori de câte ori obiectul legatului nu constă într-un bun individual determinat.

    Regresul între moştenitori. Insolvabilitatea unuia dintre moştenitori

   Art. 1.157. – (1) Moştenitorul universal sau cu titlu universal care, din cauza garanţiei reale sau din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa are drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar şi atunci când moştenitorul care a plătit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor.

   (2) Când unul dintre moştenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui din pasivul moştenirii se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu cotele succesorale ale fiecăruia.

   (3) Moştenitorul are dreptul de a cere plata creanţelor pe care le are faţă de moştenire de la ceilalţi moştenitori, ca orice alt creditor al moştenirii. În privinţa părţii din datorie care îi revine ca moştenitor, dispoziţiile art. 1.620-1.624 sunt aplicabile.

    Raportul datoriilor

   Art. 1.158. – (1) Dacă, la data partajului succesoral, un moştenitor are o datorie certă şi lichidă faţă de moştenire, aceasta se lichidează prin luare mai puţin.

   (2) Dacă moştenitorul are mai multe datorii faţă de moştenire care nu sunt acoperite cu partea sa din bunurile moştenirii, aceste datorii se sting proporţional prin raport în limita părţii respective.

   (3) Raportul nu operează în privinţa creanţei pe care un moştenitor o are faţă de moştenire. Însă moştenitorul care este atât creditor, cât şi debitor al moştenirii se poate prevala de compensaţia legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condiţiile acesteia.

   (4) Prin acordul tuturor moştenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza şi înainte de partajul succesoral.

    Titlurile executorii obţinute împotriva defunctului

   Art. 1.159. – Titlurile executorii obţinute împotriva defunctului pot fi executate şi împotriva moştenitorilor săi, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

   SECŢIUNEA a 4-a
Partajul de ascendent

    Subiecte

   Art. 1.160. – Ascendenţii pot face partajul bunurilor lor între descendenţi.

    Forme

   Art. 1.161. – (1) Partajul de ascendent se poate realiza prin donaţie sau prin testament, cu respectarea formelor, condiţiilor şi regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte juridice.

   (2) Partajul realizat prin donaţie nu poate avea ca obiect decât bunurile prezente.

    Cuprins

   Art. 1.162. – Dacă în partajul de ascendent nu au fost cuprinse toate bunurile moştenirii, bunurile necuprinse se vor partaja conform legii.

    Ineficacitate

   Art. 1.163. – (1) Este lovit de nulitate absolută partajul în care nu s-au cuprins toţi descendenţii care îndeplinesc condiţiile pentru a veni la moştenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală.

   (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică partajului în care nu a fost inclus un descendent care vine la moştenire prin reprezentare succesorală, însă a fost cuprins acela pe care îl reprezintă.

   (3) Dacă prin partajul de ascendent se încalcă rezerva succesorală a vreunui descendent sau a soţului supravieţuitor, sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la reducţiunea liberalităţilor excesive.

   

Leave a Reply